Ministrul Justiției: predarea lui Ionel Arsene din Italia „se apropie de final”. Ce spune despre „tertipurile” avocaților

Ionel Arsene
CJ Neamt

Extrădarea lui Ionel Arsene din Italia intră în linie dreaptă a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Justiției, care a trimis instanțelor italiene precizări cu privire la condițiile de detenție de la noi.

Procedura de predare din Italia a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene, condamnat pentru trafic de influenţă se apropie de final, a declarat luni Alina Gorghiu, precizând că sistemul penitenciar din România are capacitatea să se ocupe de persoanele condamnate care suferă de boli psihice, transmite Agerpres.

Pentru că Italia este una din ţările din care aducem un număr foarte mare de fugari, dar şi pentru faptul că procedura în cazul fugarului Arsene se apropie de final, simt nevoia să fac câteva precizări. Aşa cum ştiţi, fugarul Ionel Arsene încearcă să scape de întoarcerea în România prin invocarea condiţiilor medicale. Încearcă, practic, să suspende predarea sa în România, care este o decizie definitivă a Curţii de Casaţie din Italia, Curte care, în noiembrie anul trecut, a decis predarea lui autorităţilor din România. Ionel Arsene a fost condamnat la şase ani şi opt luni pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, în martie 2023", a afirmat Gorghiu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Câmpulung Muscel.

Ministerul Justiţiei, prin magistratul de legătură, a transmis instanţei din Italia informaţii la zi despre condiţiile din sistemul penitenciar, a adăugat Gorghiu.

Prin echipa sa de avocaţi, a încercat anumite tertipuri pentru a suspenda predarea imediată în România. S-a invocat faptul că are depresie şi că există un risc ridicat de suicid dacă ar fi încarcerat în penitenciarele din România. De ce vă comunic toate aceste informaţii? Pentru faptul că procedura se apropie de final, pentru faptul că urmăreşte domnia sa aplicarea articolului 23 alineatul 4 din Decizia-cadru care reglementează mandatul european de arestare şi care spune că în circumstanţe excepţionale legate, în special, de punerea în pericol evidentă a vieţii sau a sănătăţii persoanei căutate predarea poate fi suspendată temporar. Pornind de la acest cadru legal şi menţionându-vă faptul că procedura este aproape de final, vreau să vă informez că, proactiv, Ministerul Justiţiei, prin magistratul de legătură, a transmis săptămâna trecută instanţei din Italia informaţii suplimentare, la zi, despre condiţiile din sistemul penitenciar, inclusiv despre Secţia pentru Bolnavi Neuropsihici de la Penitenciarul Botoşani care a fost de curând renovată. (...) În România, sistemul penitenciar, prin spitalele acestea, poate şi are capacitatea să se ocupe de toate persoanele bolnave psihic. În mod normal, este greu de crezut că instanţa din Italia nu va dispune predarea", a declarat ministrul Justiţiei.

Citește și
ionel arsene
Avocaţii lui Arsene au făcut plângere la CEDO că i se încalcă dreptul la viață și că a fost supus la tratamente inumane
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe 4 noiembrie 2023, Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene, care are de executat în România o condamnare de 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă.

Avocaţii italieni ai lui Arsene încearcă să împiedice extrădarea acestuia, susţinând că fostul preşedinte al CJ Neamţ suferă de o „tulburare depresivă severă" şi chiar ar exista un "risc foarte mare" să se sinucidă dacă va fi adus în România şi încarcerat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Predarea lui Ionel Arsene, suspendată de Curtea de Apel din Bari pe motive medicale. CEDO încă nu s-a pronunţat
Predarea lui Ionel Arsene, suspendată de Curtea de Apel din Bari pe motive medicale. CEDO încă nu s-a pronunţat

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, joi seară, că magistraţii din Italia au suspendat pentru moment predarea condamnatului fugar Ionel Arsene pe motive medicale.

Avocaţii lui Arsene au făcut plângere la CEDO că i se încalcă dreptul la viață și că a fost supus la tratamente inumane
Avocaţii lui Arsene au făcut plângere la CEDO că i se încalcă dreptul la viață și că a fost supus la tratamente inumane

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, referitor la cazul aducerii lui Ionel Arsene în ţara noastră, că avocaţii acestuia au sesizat CEDO, pe motiv că în România i-ar fi fost încălcat dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane.  

Italia a decis extrădarea lui Ionel Arsene. Gorghiu: „Ministerul Justiţiei tratează toţi fugarii la fel”
Italia a decis extrădarea lui Ionel Arsene. Gorghiu: „Ministerul Justiţiei tratează toţi fugarii la fel”

Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea fostului preşedinte al CJ Neamţ Ionel Arsene, condamnat la 6 ani şi opt luni de închisoare, autorităţilor din România, iar hotărârea este definitivă, a anunţat ministrul Justiţiei Alina Gorghiu.

Ionel Arsene a primit mandat de arestare în Italia. Baronul PSD ar beneficia de protecția unor interlopi români
Ionel Arsene a primit mandat de arestare în Italia. Baronul PSD ar beneficia de protecția unor interlopi români

Ionel Arsene a primit mandat de arestare în Italia și va sta după gratii pe perioada judecării extrădării sale. Baronul PSD ar beneficia de protecția unor interlopi români și a ales special să se predea în Bari, spune presa din Neamț.

Ionel Arsene se ascundea de aproape trei săptămâni în Italia. Nu va ajunge deocamdată în România
Ionel Arsene se ascundea de aproape trei săptămâni în Italia. Nu va ajunge deocamdată în România

Ionel Arsene, baronul PSD de Neamț, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni pentru coruptie, s-a predat autoritatilor din Italia, țara în care se ascundea de 3 săptămâni. Arsene a mers la Poliția din Bari, însoțit de un avocat, și a fost reținut.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.