Accidente în lanț pe drumurile din țară, din cauza ninsorilor şi poleiului

×
Codul embed a fost copiat

Vremea rea a venit cu pagube și accidente în lanț în ultimele 24 de ore.

Pompierii au intervenit în trei județe pentru a înlătura copaci căzuți, stâlpi de electricitate rupți sau elemente de acoperiș smulse de vânt. Opt localități din Caraș-Severin au rămas în beznă, iar pe șosele poleiul le-a pus mari probleme șoferilor.

Informarea meteorologică de vreme rea a fost prelungită până miercuri la ora 10 și nu este exlus să fie prelungită și în zilele următoare, pentru că precipitațiile vor continua, iar în zone din centru, sud și est va ploua sau va ninge chiar foarte mult.

Doi bărbați au fost răniți  marți dimineață, la Braniştea, în județul Dâmbovița, după ce mașina în care se aflau a derapat și a intrat în plin într-un TIR. Accidentul, petrecut pe Drumul Județean 701, s-ar fi produs din cauză că șoferul, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, spun polițiștii.

Afară ningea, iar automobilistul ar fi mers cu viteza mult prea mare, iar la un moment dat nu a mai controlat volanul și a pătruns pe sensul opus, lovindu-se violent de TIR. În urma impactului, șoferul, de 24 de ani și pasagerul, de 40 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați cu ambulanțele la spital, unde se află în investigații.

Citește și
Ninsori
ANM: Vin ninsorile în mai multe zone din țară, începând de luni. Se va forma și polei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a întâmplat accidentul

La Lețcani, în județul Iași, după ce s-a pus un strat subțire de zăpadă pe Drumul European 85, s-au ciocnit în lanț patru mașini. În urma accidentului, au fost trei victime rănite ușor, iar traficul a fost blocat, pe sensul de mers spre Iași formându-se o coadă de câțiva kilometri de mașini. Cauza, spun polițiștii, a fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Și în județul Neamț, în noaptea de luni spre marți, când temperaturile au scăzut sub 0 grade Celsius, mai multe mașini s-au tamponat în localitatea Izvoare și au ajuns în șanț din cauza poleiului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rafale puternice de vânt la Sibiu. Acoperișul unui bloc s-a prăbușit peste mașini
Rafale puternice de vânt la Sibiu. Acoperișul unui bloc s-a prăbușit peste mașini

Următoarele ore vor aduce în mai multe zone din ţară primele ninsori importante din această iarnă. La munte zăpada se va aşeza într-un strat de 20 de centimetri şi peste tot va sufla vântul.

ANM: Vin ninsorile în mai multe zone din țară, începând de luni. Se va forma și polei
ANM: Vin ninsorile în mai multe zone din țară, începând de luni. Se va forma și polei

Meteorologii anunţă că, începând de luni după-amiază şi până marţi dimineaţă, se vor semnala ninsori şi intensificări ale vântului în Oltenia, sudul Banatului, local în Muntenia, în zone montane, dar şi în Transilvania şi Moldova.

Iarna a luat prin surprindere sudul țării. Cât a costat azi schimbarea anvelopelor
Iarna a luat prin surprindere sudul țării. Cât a costat azi schimbarea anvelopelor

Iarna s-a instalat deja în sudul țării. De altfel, un cod galben de vânt puternic și ninsori confirmă prezența zăpezii în 8 județe, dar și în Capitală.

Coadă la vulcanizări, după prima zăpadă. Drumarii au ieșit la deszăpezire
Coadă la vulcanizări, după prima zăpadă. Drumarii au ieșit la deszăpezire

Cu o punctualitate remarcabilă, iarna s-a instalat deja în unele zone şi chiar este cod galben de ninsori şi vânt puternic în 8 judeţe din sud-estul ţării!

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.