Madonna, moment controversat la Eurovision. Gestul care i-a înfuriat pe organizatori. FOTO

Madonna, moment controversat la Eurovision - 7
Getty

Cântăreața Madonna, invitată specială la Eurovision 2019, ediție organizată la Tel Aviv, a stârnit controverse, după ce doi dintre dansatorii săi au afișat pe ținute mesaje politice.

Deși organizatorii Eurovision se temeau că anumiți concurenți ar putea profita de momentele din concurs pentru a transmite mesaje politice, cea care i-a luat în surprindere a fost chiar Madonna.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imagini cu Madonna și dansatorii ei la Eurovision 2019.

În timpul melodiei „Future”, pe uniformele a doi dintre dansatorii săi au fost prinse steagurile Palestinei și Israelului. Cei doi s-au ținut de mână, un gest menit să transmită că Palestina și Israelul pot coopera, scrie Haaretz.

Ca urmare a controversatului moment, organizatorii competiției muzicale au transmis că la repetiții dansatorii nu au apărut purtând cele două steaguri și că nici nu au primit permisiunea de a afișa mesaje politice în timpul spectacolului Madonnei.

Citește și
Mihai Traistariu
Ce spune Mihai Trăistariu despre prestaţia României de la Eurovision 2019
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

„Eurovision este un eveniment apolitic și Madona fusese informată cu privire la acest aspect”, se precizează într-un comunicat.

Alți dansatori au apărut pe scenă purtând măști de gaz, în timp ce pe cap aveau coronițe de flori. Pe rețelele de socializare, oamenii au criticat apariția, precizând că „nu e nimic mai revolttor decât gazele lacrimogene folosite în Gaza.”

Înainte de momentul de la Eurovision, Madonna a transmis un mesaj în care a vorbit despre „puterea muzicii de a aduce oamenii împreună.”

„Mă uit la toate delegațiile; avem aici oameni din toată lumea. Atât de multe țări care au avut privilegiul nu doar să viziteze Israelul, ci și să aibă această experiență. Iar unul din lucrurile care unește atâtea țări este muzica”, a transmis Madonna.

Olanda a câștigat cea de-a 64-a ediție a Eurovision, competiție organizată în 2019 la Tel Aviv. Este al cincilea trofeu Eurovision pentru această țară. Locurile 2 și 3 au fost ocupate de Italia și Rusia.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Olanda a câștigat finala Eurovision 2019:
Olanda a câștigat finala Eurovision 2019: "Asta înseamnă să visezi îndrăzneț"

EUROVISION 2019, finala. Olanda a câștigat cea de-a 64-a ediție a competiției muzicale. Este al cincilea trofeu Eurovision pentru această țară. Locurile 2 și 3 au fost ocupate de Italia și Rusia. 

Ce spune Mihai Trăistariu despre prestaţia României de la Eurovision 2019
Ce spune Mihai Trăistariu despre prestaţia României de la Eurovision 2019

Mihai Trăistariu a comentat pe Facebook prestaţia artistei Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019, în cea de-a doua semifinală a concursului.

Reprezentanta României nu s-a calificat în finala Eurovision 2019
Reprezentanta României nu s-a calificat în finala Eurovision 2019

Reprezentanta României nu s-a calificat în finala Eurovision 2019

De ce a fost ironizată Ester Peony după prestația din semifinala Eurovision. VIDEO
De ce a fost ironizată Ester Peony după prestația din semifinala Eurovision. VIDEO

Reprezentanta României la Eurovision 2019, Ester Peony, a concurat, joi, în a doua semifinală a evenimentului muzical organizat la Tel Aviv. Ea nu s-a calificat, însă, în marea finală.

EUROVISION 2019: România a ratat finala. Ester Peony, VIDEO cu momentul din semifinală
EUROVISION 2019: România a ratat finala. Ester Peony, VIDEO cu momentul din semifinală

EUROVISION 2019, a doua semifinală. Reprezentanta României la Eurovision, Ester Peony, a ratat, joi, calificarea în finala evenimentului muzical organizat la Tel Aviv. 

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.