Alicia Keys a cântat la pian într-una dintre cele mai mari gări din Londra. VIDEO

Alicia Keys a cântat la pian într-o gară din Londra
Profimedia

Cantautoarea americană Alicia Keys a susţinut luni un recital-surpriză într-una dintre cele mai mari gări din Londra, interpretând mai multe melodii la un pian negru, donat mai demult acestei clădiri de Elton John, informează Reuters.

 

Artista, care are 15 premii Grammy în palmares, a interpretat patru melodii, printre care şi hiturile ''Empire State of Mind'', ''If I Ain't Got You'' şi ''No One'', în gara internaţională St. Pancras, care face legătura dintre Londra şi Europa.

Publicul numeros a ovaţionat-o pe celebra cântăreaţă în timpul intonării refrenurilor şi în pauzele dintre melodii. Alicia Keys a interpretat şi ''Lifeline'', o melodie lansată recent şi care face parte din coloana sonoră a musicalului ''The Color Purple'', un lungmetraj care are la bază piesa omonimă de pe Broadway, la rândul ei o adaptare a unui roman din 1982 semnat de Alice Walker.

Alicia Keys a cântat la pian circa zece minute, timp în care numeroşi călători au făcut fotografii şi înregistrări video cu artista americană.

Citește și
Alicia
Alicia Keys a reusit! Tu poti?
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cântăreaţa s-a aflat în acest weekend în Londra şi a fost capul de afiş al unui concert organizat de un post de radio la O2 Arena.

Vedeta R&B a fost nominalizată la cea de-a 66-a ediţia a premiilor Grammy în categoria ''cel mai bun album imersiv'' graţie materialului discografic ''The Diary of Alicia Keys'', lansat cu prilejul aniversării a 20 de ani de la lansarea albumului omonim, al doilea disc al artistei, care s-a aflat în fruntea topurilor muzicale.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Alicia Keys: „Nu m-aș întoarce la 20 de ani nici dacă m-ar plăti cineva”
Alicia Keys: „Nu m-aș întoarce la 20 de ani nici dacă m-ar plăti cineva”

Se apropie de 40 de ani și se află în cea mai bună formă a vieții ei. Alicia Keys dezvăluie că nu s-ar întoarce în timp, pentru nimic în lume, mai ales la vârsta de 20 de ani.

Alicia Keys a reusit! Tu poti?
Alicia Keys a reusit! Tu poti?

 Alicia Keys a facut de curand un lucru curajos si indraznet. A aparut la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, si anume MTV Video Music Awards 2016, complet nemachiata.

Alicia Keys a devenit mama pentru a doua oara. Numele pe care i l-a dat baiatului
Alicia Keys a devenit mama pentru a doua oara. Numele pe care i l-a dat baiatului

Cantareata Alicia Keys si sotul ei, producatorul muzical Swizz Beatz, au devenit parinti pentru a doua oara, dupa ce artista americana a nascut un baietel, weekendul trecut.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.