Reacția lui Augustin Lazăr după informațiile despre extinderea cercetărilor în cazul lui Kovesi

Procurorul general Augustin Lazar
Agerpres

Augustin Lazăr susţine că şi-a exercitat atribuţiile de comunicare publică conform dispoziţiilor legale în vigoare, susţinând că orice insinuări privind încălcări ale legii de către Parchetul General sunt neavenite şi urmăresc destabilizarea.

"Referitor la afirmaţiile lansate în spaţiul public de către unele instituţii media privind modul de gestionare a activităţii de comunicare publică, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, face următoarea precizare. În calitate de procuror general, am exercitat atribuţiile de comunicare publică conform dispoziţiilor legale în vigoare. Orice insinuări privind încălcări ale legii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt neavenite şi urmăresc destabilizarea Ministerului Public", declară Augustin Lazăr într-un comunicat, relatează Agerpres.

Reacţia lui Augustin Lazăr vine după ce site-ul luju.ro a lansat informaţia că Secţia de investigare a magistraţilor a extins cercetările "in rem" în dosarul Laurei Codruţa Kovesi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals în declaraţii, în legătură cu difuzarea unui comunicat pe 9 ianuarie 2017 de către Parchetul General.

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus prin ordonanţă începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informaţiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmaţii făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menţionată prin intermediul înregistrărilor difuzate. În acest context, precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în ţară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliţia Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituţie", se arăta în acel comunicat al Parchetului General.

Luju.ro spune că, în urma verificărilor, Secţia de investigarea a magistraţilor a descoperit că respectivul comunicat conţine date nereale, deoarece dosarul deschis în ianuarie 2017 nu se referea la "toate aspectele" semnalate de Sebastian Ghiţă, ci viza doar înregistrarea discuţiei dintre Traian Băsescu şi Sebastian Ghiţă cu privire la decizia dată de judecătoarea Camelia Bogdan în dosarul privatizării ICA.

Citește și
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
Judecătorul care și-a criticat colegele din dosarul Iorgulescu: Acțiunea inculpatului „demonstrează o faptă intenționată”
Judecătorul care și-a criticat colegele din dosarul Iorgulescu: Acțiunea inculpatului „demonstrează o faptă intenționată”

„Mario Iorgulescu nu trebuia condamnat pentru omor, ci, eventual, pentru ucidere din culpă” - a fost concluzia a doi dintre cei trei membri ai completului de la ÎCCJ, care au anulat pedeapsa de aproape 14 ani de închisoare și au dispus rejudecarea cazului.

Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar. Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie este definitivă
Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar. Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie este definitivă

Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar, printr-o decizie luată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea este definitivă.  

O nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu. Finalizarea expertizelor medico-legale ale răniţilor, întârziată
O nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu. Finalizarea expertizelor medico-legale ale răniţilor, întârziată

Judecătoria Mangalia a amânat miercuri pentru 18 octombrie judecarea în procesul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei, anul trecut în localitatea 2 Mai.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.