Ministrul Educației: ”Tezele nu se mai susțin în acest an școlar”. Cu ce vor fi înlocuite

×
Codul embed a fost copiat

Tezele nu se mai susțin anul acesta școlar, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, la Știrileprotv. Acestea vor fi înlocuite cu evaluarea sumativă.

 

Ministrul Monica Anisie a declarat sâmbătă că elevii nu vor mai da anul acesta teze. 

”În ceea ce privește susținerea tezelor, după consultarea pe care am avut-o cu toți factorii implicați, am luat decizia ca acestea să nu se mai susțină anul acesta școlar”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la Știrileprotv.

Măsură anulării tezelor vine după ce ministerul a decis ca și olimpiadele și concursurile școlare să fie suspendate. 

Citește și
Scoala
O școală din Oradea găzduia cursuri față în față, deși era trecută în scenariul roșu. Reacția Poliției
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Să nu uităm că tezele se susțin la doar două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă. Deci, tezele nu se susțin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă”, a explicat ministrul Educației.

 

Pregătirile pentru Evaluare și Bac vor fi și față în față

 

De asemenea, va continua pregătirea elevilor pentru Evaluarea Național și Bacalaureatul din 2021. 

”Pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecții pe care le vom face, vom avea măsuri concrete. Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile și acum pentru elevi pe site-ul Ministerului Educației, vom continua programul teleșcoala și vom continua și pregătirea față în față”, a precizat Monica Anisie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primul cadru didactic din România care a rămas fără contract de muncă, după ce a refuzat să predea online
Primul cadru didactic din România care a rămas fără contract de muncă, după ce a refuzat să predea online

O învățătoare de la școala din Ocnița, Dâmbovița este primul profesor din România care a rămas fără contract de muncă, pentru că a refuzat să predea online.

O școală din Oradea găzduia cursuri față în față, deși era trecută în scenariul roșu. Reacția Poliției
O școală din Oradea găzduia cursuri față în față, deși era trecută în scenariul roșu. Reacția Poliției

Elevii și profesorii unei școli din Oradea au fost găsiți la cursuri „față în față” deși școala era trecută în scenariul roșu, la învățământ online.

Elevii din clasele terminale se vor întoarce la cursuri, pentru pregătirea examenelor
Elevii din clasele terminale se vor întoarce la cursuri, pentru pregătirea examenelor

Toţi elevii de clasa a VIII-a și a VII-a se vor întoarce la şcoală, însă doar pentru pregătirea examenelor naţionale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.