Ministerul Educației: În ce condiții poate fi testat pentru Covid-19 un elev la școală

elev, scoala
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Educației a făcut, sâmbătă, noi precizări legate de condițiile în care pot fi testați împotriva Covid-19 elevii care merg la școală începând din 8 februarie.

Astfel, ministerul precizează că, deși în ordinul comun al Ministerelor Sănătății și Educației nu este prevăzută obligația transmiterii de către părinți a consimțământului privind testarea copiilor în școli, cei care doresc completarea formularelor de consimțământ anticipat ”o pot face din proprie inițiativă”.

Reacția Ministerului Educației vine după ce, vineri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că este necesar ca părinţii să îşi exprime acordul cu privire la testarea anti-COVID a copiilor în unităţile de învăţământ.

"Recomandarea noastră este ca acordul părinţilor să vină cât mai curând. Se poate luni. Este recomandarea noastră, tocmai pentru că atunci când un copil este simptomatic şi este suspect de infecţie cu SARS-COV-2, ceilalţi copii, respectiv cadrele didactice, să poată fi testaţi cât de repede posibil. Să poată fi testaţi de către medicul de medicină şcolară, respectiv medicul de familie. Este o măsură pentru siguranţa tuturor", a spus Voiculescu, potrivit Agerpres.

Acum, Ministerul Educației subliniază faptul că, în cazul în care un elev prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, acesta va putea fi testat rapid la școală, cu un test antigen, doar dacă există un consimțământ scris al părinților.

Citește și
Elevii din 5.000 de școli vor învăţa online. Cum s-au pregătit instituțiile de învățământ
5 școli din București rămân închise din 8 februarie, iar cursurile se vor face online
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comunicatul integral transmis de Ministerul Educației:

“Comunicat clarificări

Ministerul Educației sprijină, conform atribuțiilor ce-i revin, aplicarea măsurilor de prevenție privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, cu respectarea strictă a cadrului legal în vigoare.

Ordinul comun M.E.C/M.S nr. 3235/93 din 04.02.2021 specifică în mod expres la Punctul VII, lit.b) și c) din Anexa, faptul că:

,,b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore.

Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, ca și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.

c)Testarea cu teste antigen rapide se recomandă și:

1) cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;

2) colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă) cât și cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.”

Dispozițiile ordinului comun sunt în concordanță cu prevederile art. 660 din Legea nr. 95/ 2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind reforma în domeniul sănătății care prevede: ,,Art. 660 (1) Pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic stomatolog, asistent medical/moașă, conform prevederilor alin. (2) și (3), pacientului i se solicită acordul scris.

(2) În obținerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moașa sunt datori să prezinte pacientului informații la un nivel științific rezonabil pentru puterea de înțelegere a acestuia.

(3) Informațiile trebuie să conțină: diagnosticul, natura și scopul tratamentului, riscurile și consecințele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile și consecințele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.”

Deși în ordinul comun nu este reglementat conținutul formularului privind consimțământul informat sau obligația transmiterii consimțământului informat începând cu revenirea la cursuri/ transmiterea consimțământului informat anterior intervenirii unor situații speciale, precizam că toți acei părinți care doresc completarea formularelor de consimțământ anticipat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale, o pot face din proprie inițiativă.

În interesul bunei organizări și al siguranței sanitare în școli, Ministerul Educației va sprijini Ministerul Sănătății pentru transmiterea recomandării de a colecta (benevol/non-obligatoriu) formularele de consimțământ informat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cei mai mulţi elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Ce reguli vor respecta
Cei mai mulţi elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Ce reguli vor respecta

Cei mai mulţi dintre elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Nu se va face rabat de la purtarea măştii de protecţie şi sunt anunţate controale, atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în autobuzele care transporta copii.

5 școli din București rămân închise din 8 februarie, iar cursurile se vor face online
5 școli din București rămân închise din 8 februarie, iar cursurile se vor face online

Cursurile vor fi reluate în format obișnuit începând de luni, 8 februarie, în unităţile de învăţământ din Capitală, cu excepţia a cinci şcoli.

Cum se testează, practic, elevii la școală, a explicat Vlad Voiculescu. Poate fi chemat chiar și medicul de familie
Cum se testează, practic, elevii la școală, a explicat Vlad Voiculescu. Poate fi chemat chiar și medicul de familie

Modalitatea de testare a copiilor la școală a fost explicată de ministrul sănătății, Vlad Voiculescu. Formularul prin care părinții trebuie să-și dea acordul va fi descărcat de pe site-ul ministerului sănătății.

Regulile întoarcerii la școală, explicate de miniștrii Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu
Regulile întoarcerii la școală, explicate de miniștrii Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu

Regulile întoarcerii elevilor la școală, începând cu 8 februarie, au fost explicate, vineri, de miniștrii Sănătății și Educației, într-o conferință de presă comună.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.