Salvare spectaculoasă a unui bebeluș dintr-o casă inundată, în Spania

×
Codul embed a fost copiat

Operaţiunile de salvare continuă în sud-estul Spaniei după ce zona a fost grav afectată de ploile torenţiale de zilele trecute.

 

Din cauza nivelului ridicat al apei, un bebeluş a fost scos pe fereastră pentru că părinţii săi nu puteau ieşi din casă.

Pruncul a fost preluat de pompieri şi pus în maşina lor, iar la scurt timp fratele micuţului a fost şi el scos din casă în acelaşi mod.

Şase oameni au murit şi peste 3.000 de persoane au fost obligate să-şi părăsească locuinţele din cauza intemperiilor care au provocat pagube însemnate în Valencia, Murcia şi Andaluzia.

Citește și
Urmările inundațiilor devastatoare din Spania. Armată și elicoptere, în ajutorul populației
Urmările inundațiilor devastatoare din Spania. Armată și elicoptere, în ajutorul populației
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Precipitaţiile se îndreaptă acum spre centrul peninsulei, iar meteorologii spanioli menţin alerta pentru ploi torenţiale în 14 provincii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O ploaie torențială a făcut prăpăd lângă Madrid. Localitatea acoperită de noroi. VIDEO
O ploaie torențială a făcut prăpăd lângă Madrid. Localitatea acoperită de noroi. VIDEO

Localitatea Argada del Rey, situată în regiunea Madridului, a fost grav afectată de inundații, duminică după-amiază.

Urmările inundațiilor devastatoare din Spania. Armată și elicoptere, în ajutorul populației
Urmările inundațiilor devastatoare din Spania. Armată și elicoptere, în ajutorul populației

În Spania, lovită de inundații uriașe, pompierii ajutaţi de armată şi elicoptere au salvat câteva mii de oameni, prinşi de ape.

Regiunea din Spania în care s-au înregistrat 5.000 de fulgere în doar câteva ore
Regiunea din Spania în care s-au înregistrat 5.000 de fulgere în doar câteva ore

În Spania lovită de inundații uriașe, pompierii, ajutaţi de armată şi elicoptere, au salvat câteva mii de oameni prinşi de ape.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.