O „minge de foc” a fost observată pe cerul unei regiuni din China. Ce spun localnicii. VIDEO

minge de foc
@_TheQg/Weibo

O „minge de foc” uriașă a fost observată pe cerul unei regiuni din China, prăbușindu-se la scurt timp. 

Localnicii au surprins în filmări obiectul neidentificat, transmite Daily Mail.

Nu se cunoaște deocamdată ce era „mingea de foc”, dar mass-media locală sugerează că ar putea fi vorba despre un „meteorit foarte luminos”. Nu au fost raportate victime.

Diverse clipuri de pe rețelele sociale chineze surprind momentul în care „meteoritul” luminează cerul, prăbușindu-se în provincia Qinghai din nord-vestul Chinei.

Localnicii au povestit că au auzit bubuituri puternice.

Citește și
racheta SpaceX
O rachetă SpaceX a explodat imediat după ce a fost lansată. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un bărbat, a spus că a văzut „mingea de foc” în timp ce își ducea copilul la școală.

„Era ceva foarte mic, dar trei minute mai târziu a devenit foarte mare și luminos”, a spus acesta.

Autoritățile au precizat că au fost înștiințați cu privire la obiect, dar nu au specificat ce s-a întâmplat cu exactitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Savanți: O „minge de foc” căzută din cer poartă compuși organici extratereștri intacți
Savanți: O „minge de foc” căzută din cer poartă compuși organici extratereștri intacți

„Compușii organici intacți” ne-ar putea face să înțelegem cum a apărut viața pe Pământ. Meteoritul a sosit pe Terra în 2018 ca o minge de foc pe cerul vestului mijlociu american, scrie The Independent. 

O rachetă SpaceX a explodat imediat după ce a fost lansată. VIDEO
O rachetă SpaceX a explodat imediat după ce a fost lansată. VIDEO

O rachetă SpaceX a explodat, vineri, transformându-se într-o minge de foc în cadrul unui exercițiu de testare a prototipului Starship.

Un OZN colorat i-a înfricoșat pe ruși. ”A transformat noaptea în zi”
Un OZN colorat i-a înfricoșat pe ruși. ”A transformat noaptea în zi”

O misterioasă minge de foc a putut fi văzută luni noaptea pe cerul Siberiei, înfricoșându-i pe locuitorii care au descris obiectul ca având mai multe culori.

Momentul în care un avion cu pasageri, cuprins de flăcări, a aterizat ca o minge de foc
Momentul în care un avion cu pasageri, cuprins de flăcări, a aterizat ca o minge de foc

Imagini incredibile au fost surprinse pe un aeroport din Moscova, unde un avion de pasageri a luat foc.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.