Concurs de sărituri cu schiurile în bazin, la Păltiniş. Care a fost premiul cel mare

×
Codul embed a fost copiat

De pe pârtie, direct în bazinul de înot. 25 de concurenți s-au întrecut la Păltiniș într-o competiție inedită care îmbină sporturile de vară cu cele de iarnă.

Pregătiți cu schiuri sau plăci de snowboard, participanții au alunecat pe pârtie, iar la final au plonjat într-un bazin cu apă, totul spre deliciul spectatorilor.

Concurenţii au ignorat temperaturile scăzute de afară şi au plonjat direct în apă rece din bazinul adânc de peste un metru. Cea mai grea încercare pentru concurenţi a fost alunecarea pe suprafaţa apei.

Dacă pentru unii a fost floare la ureche, alţii au plonjat direct în apă, spre amuzamentul celor prezenţi.

"Nu ştiu cum să zic cum e când cazi, că până acum nu m-am udat atât de tare încât să-mi fie frig. E foarte tare concursul. Adrenalina, distracţie, tot ce vreţi”, spune o participantă.

Citește și
avalansa Crans-Montana
Avalanşă pe una dintre cele mai populare pârtii de schi. Turişti dispăruţi sub zăpadă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La finalul competiţiei, au fost prezentate şi şase maşinării plutitoare la care s-a lucrat ore în şir. Nu toate ambarcaţiunile au trecut, însă, şi prin apă.

Câştigători detaşaţi au fost cei din echipajul barcii fără nume şi s-au ales cu un premiu de o mie de lei.

Concursul a durat mai bine de două ore, iar câştigătorii au primit carduri de acces pentru următorul sezon de iarnă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Aglomeraţie uriaşă în Poiana Braşov. Schiorii au stat
Aglomeraţie uriaşă în Poiana Braşov. Schiorii au stat "bară la bară" pe pârtii

Poiana Braşov a fost extrem de aglomerată sâmbătă, dovada cozile lungi la care schiorii au aşteptat zeci de minute.

Avalanşă pe una dintre cele mai populare pârtii de schi. Turişti dispăruţi sub zăpadă
Avalanşă pe una dintre cele mai populare pârtii de schi. Turişti dispăruţi sub zăpadă

Mai multe persoane au fost luate marţi de o avalanşă pe o pârtie de schi în staţiunea elveţiană Crans-Montana, a anunţat poliţia cantonului Valais, relatează AFP şi Reuters.

Competiție de schi pentru copii, la Păltiniș: „Eu mă dau de 7 ani, de la 3 ani”
Competiție de schi pentru copii, la Păltiniș: „Eu mă dau de 7 ani, de la 3 ani”

Vacanța de șapte zile este la final, iar cei mai norocoși s-au bucurat în taberele de schi de la munte de multă zăpadă, veselie și mișcare.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.