Ocupațiile întâlnite la tot pasul care nu sunt legiferate în România. Oficialii au început actualizarea

×
Codul embed a fost copiat

Specialiști în securitate cibernetică, în identitate virtuală sau navigatori pentru pacienți. Sunt meserii noi pe piața muncii, dar care lipsesc din Clasificarea Ocupațiilor din România.

Așa că și contractele angajaților sunt de multe ori departe de realitate. Oficialii au început o actualizare a acestei liste astfel încât să țină pasul cu realitatea.

Discuția despre Clasificarea Ocupațiilor din România - pe scurt COR - a început după anunțul că Bucureștiul va găzdui Centrul European pentru Securitate Cibernetică.

Surpriza a fost că în legislația noastră nici măcar nu avem această ocupație, deși la noi se vor stabili funcțiile și atribuțiile angajaților din acest domeniu pentru întreagă uniune.

Meserii importante care lipsesc

 

Citește și
Școlile profesionale pot scoate România din criză. Un absolvent poate câștiga mai bine și decât un IT-ist
Școlile de meserii pot scoate România din criză. Un absolvent poate câștiga mai bine și decât un IT-ist
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din nomenclator lipsesc și alte meserii întâlnite deja în companiile private.

Specialist în social media, nagivator de pacienți, care îndrumă bolnavii în spitalele private, hacker de creștere, care face campanii de promovare sau specialist în identitate vizuală, de care va fi tot mai multă nevoie și în instituțiile de stat.

George Tuta, deputat: ”Din august vom avea acele cărți de identitate inteligente care vor avea un cip și trebuie să ne preocupe cu siguranță și securitatea unei astfel de identități virtuale, vedeți din ce în ce mai mulți oameni folosesc și ghișeul.ro, am trecut de un milion de utilizatori, pentru asta trebuie să cream competențe, dar și jobul respectiv”.

Și sistemul de educație ar putea fi mai bine adaptat la noile posturi din companii.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: ”Programele de master au o durată mai redusă și ar putea să ofere o corelare a ofertei educaționale cu nevoile pieței muncii într-un timp mai scurt”.

Peste 4.300 de ocupații în COR

 

Autoritățile au cerut și sprijinul platformelor de anunțuri de joburi pentru a identifica cele mai frecvente meserii care lipsesc din nomenclator. Un exemplu ar fi joburile care țin de rețelele sociale.

Bogdan Badea, eJobs: ”Social media nu era neapărat la modă acum x ani când s-au făcut funcțiile COR, este o arie nouă a marketingului frecvent întâlnită și atunci multe dintre pozițiile care sunt acolo, specialist campanii Facebook, PPC specialist, SEO specialist, care se ocupă de creșterea organică a anumitor site-uri, care sunt foarte des întâlnite în zona de magazine online care a explodat în ultimii ani”.

Așa se face că în general contractele acestor oameni sunt foarte departe de munca lor reală.

Bogdan Badea: ”Zona aceasta de funcții COR e foarte relevantă la pensionare și dacă nu ești încadrat la un numit nivel s-ar putea să ai o mare surpriză, să aibă o pensie foarte mică, pentru că încadrarea lor a fost aceea a unui specialist, nu a unui manager”.

În COR sunt acum peste 4.300 de ocupații. Probabil vor fi adăugate alte câteva sute, în timp ce altele vor dispărea. Numărătorul de bani, de exemplu, meserie îndeplinită acum cu succes de mașinării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Femeile din România fac tot mai des carieră în domenii cândva rezervate bărbaţilor
Femeile din România fac tot mai des carieră în domenii cândva rezervate bărbaţilor

Începând cu liceele şi universităţile tehnice până la cele agricole sau de medicină şi apoi în companiile mari femeile din România fac tot mai des carieră în domenii cândva rezervate bărbaţilor.

Școlile de meserii pot scoate România din criză. Un absolvent poate câștiga mai bine și decât un IT-ist
Școlile de meserii pot scoate România din criză. Un absolvent poate câștiga mai bine și decât un IT-ist

Au început înscrierile pentru admiterea în învățământul profesional și dual, unde sunt așteptați aproximativ 100.000 de absolvenți de gimnaziu.

Cei care ne inspiră să mergem mai departe. Daniel, șofer: „Și clienții au nevoie de noi”
Cei care ne inspiră să mergem mai departe. Daniel, șofer: „Și clienții au nevoie de noi”

A sosit momentul să vorbim și despre acei oameni care nu au renunțat la meseriile lor, chiar dacă asta presupune un risc ridicat de infectare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.