Două studii confirmă că pandemia a început în piața din Wuhan: virusul are origine animală

varianta covid
Getty

Două studii publicate marţi în prestigioasa revistă Science concluzionează că pandemia de COVID-19 a început în piaţa din oraşul chinez Wuhan, indicând o foarte probabilă origine animală a virusului, informează AFP.

Primul studiu este o analiză geografică care arată că primele cazuri detectate în decembrie 2019 au fost concentrate în jurul pieţei. Al doilea este o analiză genomică a virusului din primele cazuri, care arată că este foarte puţin probabil ca virusul să fi circulat pe scară largă la om înainte de noiembrie 2019, potrivit Agerpres.

Dezbaterea a făcut vâlvă încă de la începutul pandemiei în rândul experţilor, care încearcă încă să dezlege misterul originii virusului după aproape trei ani.

Chiar unul dintre autorii acestor studii, Michael Worobey, virusolog la Universitatea din Arizona, a semnat în 2021 o scrisoare în care cerea să se ia în considerare serios ipoteza unei scurgeri dintr-un laborator din Wuhan.

Însă datele analizate de atunci "m-au făcut să evoluez până în punctul în care acum cred că pur şi simplu nu este plauzibil ca virusul să fi fost introdus în alt mod decât prin comerţul cu animale în piaţa din Wuhan", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și
copil spital
A fost identificată cauza probabilă a focarului de hepatită acută la copii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Kristian Andersen, de la Institutul de Cercetare Scripps şi, de asemenea, co-autor al studiilor, a declarat la rândul său: "Am infirmat teoria scurgerilor de laborator? Nu. Putem face asta vreodată? Nu. Dar cred că este important să înţelegem că există scenarii posibile şi scenarii probabile. Şi că posibil nu înseamnă la fel de probabil".

Primul studiu a analizat locaţiile primelor 155 de cazuri identificate în decembrie 2019. Cercetătorii au arătat că aceste cazuri au fost concentrate în jurul pieţei din Wuhan, spre deosebire de cele înregistrate în lunile următoare, care au coincis cu cartierele de mare densitate, ceea ce arată răspândirea virusului.

În plus, printre cazurile studiate, persoanele care nu aveau legătură directă cu piaţa locuiau mai aproape de aceasta decât cele care lucrau acolo sau o vizitaseră recent. Acest lucru indică faptul că au fost probabil infectaţi din cauza apropierii lor de piaţă.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, eşantioane prelevate de la piaţă în ianuarie 2020, de exemplu dintr-o cuşcă sau din cărucioare.

Analiza lor arată că probele pozitive la SARS-CoV-2 erau concentrate în partea de sud-vest a pieţei, exact acolo unde se vindeau animale vii (inclusiv enoţi, o specie de bursuc, vulpi).

Nu a fost identificat animalul care se crede că a acţionat ca intermediar între lilieci, care sunt purtători ai coronavirusului, şi oameni.

Cel de-al doilea studiu se bazează pe analiza genomului virusului care a infectat aceste prime cazuri. Acesta concluzionează că două linii ale virusului, A şi B, au existat înainte de februarie 2020. Şi că aceste două linii au rezultat probabil din două evenimente separate de transmitere la om, ambele în piaţa din Wuhan.

Studiile anterioare au sugerat că linia B a evoluat din linia A.

În viitor, oamenii de ştiinţă subliniază că este important să se înţeleagă de unde provin animalele vândute în piaţa din Wuhan, pentru a minimiza riscurile viitoare.

Deşi există încă unele zone de umbră, cercetătorii au subliniat că informaţiile disponibile despre primele zile ale pandemiei erau, de fapt, foarte detaliate.

"Există acest sentiment general că nu există informaţii care să ne spună ceva despre originea pandemiei de COVID-19", a comentat Kristian Andersen. "Pur şi simplu nu este adevărat", a subliniat cercetătorul.

China a fost în mod repetat acuzată că ascunde informaţii sau că nu cooperează pe deplin cu investigaţiile internaţionale. Cu toate acestea, înţelegerea modului în care a început această pandemie este crucială pentru a ajuta la prevenirea unor evenimente similare în viitor şi pentru a salva potenţial milioane de vieţi.

"Pandemiile nu ne cer să desemnăm un responsabil, ci ne cer să le înţelegem", a concluzionat Kristian Andersen.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce trebuie să facă persoanele infectate cu Covid-19 în iulie-august 2022. Izolarea este în continuare obligatorie
Ce trebuie să facă persoanele infectate cu Covid-19 în iulie-august 2022. Izolarea este în continuare obligatorie

Chiar dacă nu mai este în vigoare starea de alertă pe teritoriul României, persoanele depistate cu Covid-19 tot trebuie să stea în izolare. Vezi mai jos ce trebuie să facă persoanele pozitive la COVID-19 în iulie și august 2022.

A fost identificată cauza probabilă a focarului de hepatită acută la copii
A fost identificată cauza probabilă a focarului de hepatită acută la copii

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie spun că au identificat cauza probabilă a unui focar recent de boală hepatică misterioasă care afectează copiii mici din întreaga lume.

 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.