PSD și PNL au ajuns la un acord pentru locale. Când și în ce condiții se vor organiza

×
Codul embed a fost copiat

Alegerile locale vor fi organizate spre finalul lunii septembrie. Aleşii de la PSD şi PNL s-au înţeles şi au propus un proiect de lege prin care primarii rămân în funcţii până la începutul lui noiembrie.

Scenariul este valabil numai dacă în toamna nu apare un al doilea val de îmbolnăviri. Localele ar fi trebuit să se desfăşoare în aceste zile, dar au fost amânate din cauza pandemiei.

Cei care vor să intre în lupta pentru primărie vor trebui să strângă în continuare semnături, însă mult mai puţine. Dacă legea actuală prevede măcar 1% din numărul alegătorilor dintr-o anumită localitate, pentru acest scrutin, au nevoie doar de jumătate.

În cazul Bucureştiului, de exemplu, în loc de 18 mii de semnături necesare pentru funcţia de primar general, fiecare candidat va trebui să strângă doar 9.000.

Campania electorală va dura tot o lună şi, cel mai probabil vor fi luate măsuri suplimentare de siguranţă în contextul pandemiei. Astfel că nu ar fi exclus nici să purtăm măști de protecție când mergem la vot, nici ca secțiile de votare să fie suplimentate şi organizate în mai multe spaţii.

Citește și
statueta Oscar
Număr record de femei şi persoane de culoare în conducerea unei prestigioase Academii din SUA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Florin Mitulețu Buicu, președinte AEP: "Măsurile suplimentare anul ăsta includ vreo 30 milioane de euro în plus, secţii de votare în containere și corturi de nunţi."

Proiectul de lege a venit ca urmare a deciziei Curţii constituţionale, care a obligat guvernul să se consulte cu Parlamentul în privinţa alegerilor locale.

Liderii USR au fost singurii care nu au fost consultaţi în legătură cu proiectul, dar îl susţin dacă se reglementează semnătură electronică.

Ionuţ Mosteanu, deputat USR: "Trebuie să permitem cetăţenilor să spună electronic, de la distanţă, eu îmi ofer susţinerea pentru candidatul cutare sau pentru partid şi pentru asta în mod clar detaliat tehnic, trebuie să vină AEP cu un regulament."

Potrivit aceluiaşi proiect, data alegerilor ar urma să fie stabilită tot prin lege, în parlament, asta deşi până acum, decizia aparținea guvernului.

Parlamentarii iau în calcul că alegerile locale să aibă loc în 27 septembrie sau în 4 octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Surse: Gabriel Oprea are planuri mari cu PSD, pentru viitoarele alegeri locale
Surse: Gabriel Oprea are planuri mari cu PSD, pentru viitoarele alegeri locale

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, este ”în discuții” cu PSD pentru o alianță prin fuziune.

Număr record de femei şi persoane de culoare în conducerea unei prestigioase Academii din SUA
Număr record de femei şi persoane de culoare în conducerea unei prestigioase Academii din SUA

Academia americană de film (AMPAS), forul care acordă premiile Oscar, a anunţat miercuri rezultatele alegerilor anuale pentru consiliul guvernatorilor, care cuprinde acum un număr record de femei şi persoane de culoare.

Italia, cea mai afectată țară din Europa de pandemie, ar putea organiza alegeri în toamnă
Italia, cea mai afectată țară din Europa de pandemie, ar putea organiza alegeri în toamnă

Matteo Salvini, şeful partidului italian de extrema dreaptă Liga, doreşte organizarea de alegeri legislative anticipate la toamnă pentru a înlătura guvernul lui Giuseppe Conte.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.