Ludovic Orban: Social-democraţii îl vor șantaja pe Tudorel Toader

Ludovic Orban
Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că nu se aşteaptă ca PSD să susţină moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, apreciind că social-democraţii îl vor "şantaja" pe ministru.

"Foarte bine că (UDMR - n.r.) susţine această moţiune. În fond, orice om de bun simţ ar trebui să susţină această moţiune. Nu mă aştept ca PSD să voteze această moţiune. Mă aştept să-l şantajeze pe Tudorel Toader, aşa cum au făcut şi la moţiunea de la Camera Deputaţilor, că votează ca să mai obţină ceva", a spus Orban la Parlament, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, relatează Agerpres

El a susţinut că ministrul Justiţiei este "exponentul nociv" al coaliţiei PSD-ALDE.

"În ceea ce ne priveşte, Tudorel Toader este exponentul nociv al coaliţiei majoritare PSD-ALDE, condusă de Liviu Dragnea şi de Tăriceanu, amândoi cu grave probleme în justiţie. Nici până astăzi, Senatul României nu a luat în dezbatere şi nu a decis în privinţa cererii de urmărire penală care îl vizează pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, aşteptând probabil să se prescrie faptele, că nu pot să înţeleg un alt motiv care să determine coaliţia majoritară să ţină în sertar această procedură extrem de importantă şi care îl priveşte pe al doilea om în stat. De Liviu Dragnea ce să mai vorbim, este plin de bube în cap şi singurul lui gând este să găsească orice soluţie pentru a scăpa de puşcărie, lucruri pe care nu le putem accepta. Ca atare, din punctul nostru de vedere, este un exponent extrem de reprezentativ pentru ceea ce înseamnă coaliţia actuală PSD-ALDE, care este o coaliţie antieuropeană, antidemocraţie şi împotriva independenţei justiţiei", a spus Orban.

Preşedintele PNL a menţionat că nu a existat o problemă cu prezenţa senatorilor liberali la dezbaterea moţiunii.

Citește și
Tudorel Toader in 8 MARTIE 2019
Moţiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader a fost amânată
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Nu avem nicio problemă. Decât am decis, aşa cum am decis la fiecare moţiune, că este obligatorie prezenţa tuturor senatorilor liberali la acest vot şi nimic altceva", a spus Orban.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, iniţiată de PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată miercuri în plenul Senatului, după ce Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis luni amânarea.

Potrivit unor surse parlamentare, amânarea ar fi determinată de absenţa motivată a mai multor senatori, aflaţi în străinătate, absenţă care ar putea genera o lipsă de cvorum în plenul de luni, dar şi de agenda ministrului Tudorel Toader, care nu i-ar permite prezenţa, luni după-amiază, în plenul Senatului.

Liderul grupului USR, senatorul Adrian Wiener, a confirmat amânarea dezbaterii moţiunii simple pe Justiţie pentru miercuri.

Tot din cauza absenţei mai multor senatori, şedinţa Biroului permanent, programată pentru ora 13,00, nu a mai avut loc.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Dăncilă, despre decizia în cazul lui Tudorel Toader: „O să îmi spun şi eu părerea”
Dăncilă, despre decizia în cazul lui Tudorel Toader: „O să îmi spun şi eu părerea”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că va lua o decizie cu privire la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, după ce o să asculte şi opinia colegilor săi de partid.

Moţiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader a fost amânată
Moţiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader a fost amânată

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, intitulată "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader", şi iniţiată de PNL şi USR, s-a amânat și va fi dezbătută miercuri, în plenul Senatului.

Eugen Tomac:
Eugen Tomac: ""Dragnea, în război cu propriul avocat, Ministrul #rezisTT"

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, susţine că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, "schimbă tabăra şi se gândeşte să se revendice drept "Ministru #rezisTT"".

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.