Controversata OUG privind șefii de consilii județene, adoptată tacit de Senat

Senatul Romaniei - AGERPRES

Senatul a adoptat tacit, miercuri, în plen, OUG 40/2019, care prevede că preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Termenul pentru dezbatere şi vot în Senat - prima cameră sesizată în acest caz - s-a împlinit pe 3 iulie, iar nota de adoptare tacită a Ordonanţei a fost citită, miercuri, în plen, de preşedintele interimar al Senatului, Şerban Valeca.

Până în prezent, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se alegeau prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale.

„Măsurile propuse de prezentul proiect de act normativ nu sunt de natură a afecta drepturile electorale în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv de Codul de bune practici în materie electorală şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.

Partidul Naţional Liberal a solicitat, pe 7 iunie, Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privinţa OUG 40/2019, pentru că acest act normativ „încalcă grav” legea fundamentală şi „induce o discriminare” între aleşii locali, după cum a declarat la acea dată Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL.

Citește și
Consilierul unui ales PSD, oprit de poliție: Nu cred că vrei să intri în conflict cu mine
Consilierul unui ales PSD, filmat când înjură un polițist. „Nu vrei un conflict cu mine”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

OUG 40 a fost contestată și de USR.

„USR respinge modificarea prin OUG a modului de alegere a Președinților Consiliilor Județene, considerând că modificarea unei legi electorale de o asemenea importanță și cu un impact major asupra comunităților locale nu poate să se facă fără o debatere publică.

Viorica Vasilica a arătat din nou obediență față de baronii din PSD și a dat un OUG care prevede că Președinții Consiliilor Județene vor fi aleși aleși într-un singur tur. Toți PSD-iștii din teritoriu știu că vor pierde alegerile locale următoare și vor să se asigure că rămân totuși conectați la banii de la nivel local. În prezent, preşedintele şi vicepreşedinţii se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie”, transmitea USR, printr-un comunicat, pe 4 iulie.

Camera Deputaţilor va dezbate, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 40/2019 privind modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tăriceanu denunță un „plan mârșav” al PSD de „preluare ostilă” a ALDE
Tăriceanu denunță un „plan mârșav” al PSD de „preluare ostilă” a ALDE

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reclamat, miercuri, un „atac extrem de grav” al PSD asupra întregului ALDE.

Consilierul unui ales PSD, filmat când înjură un polițist. „Nu vrei un conflict cu mine”
Consilierul unui ales PSD, filmat când înjură un polițist. „Nu vrei un conflict cu mine”

Scandal cu înjurături în trafic, după ce un consilier parlamentar a fost amendat de un poliţist de la Rutieră.

Paleologu: Discuția despre desființarea PSD, legitimă. Dăncilă e o piromană
Paleologu: Discuția despre desființarea PSD, legitimă. Dăncilă e o piromană

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a declarat că PSD trebuie ţinut în carantină, după tot răul pe care l-a făcut în ultimii trei ani. El propune „un cordon sanitar”, un pact anti-PSD.

Reacţia lui Meleşcanu, după ce a fost ameninţat cu excluderea din ALDE
Reacţia lui Meleşcanu, după ce a fost ameninţat cu excluderea din ALDE

Teodor Meleşcanu susţine că nu riscă să fie exlus din ALDE dacă acceptă propunerea PSD de a deveni preşedinte al Senatului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.