Traficanții care aduc migranți în România pot câștiga într-o noapte peste 100.000 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Traficanții care aduc migranți în România pot câștiga într-o noapte peste 100.000 de lei, la o barcă plină cu 10 - 12 refugiați. 

Campania Știrilor PRO TV „Migranți de contrabandă” ajunge la frontierele românești, acolo unde filierele obțin profituri uriașe.

În fiecare an se fac razii și arestări și o grupare este desființată, însă locul este ocupat imediat de alți contrabandiști.

12 august, aproape de miezul nopţii. O beznă aproape totală inund[ o parcare privată de camioane, aflată la ieşirea oraşului Lugoj, pe drumul către Timişoara. Lângă gardul care are deasupra şi sârmă ghimpată, apar câteva siluete. Camera de supraveghere le surprinde lucirile ochilor, iar câteva momente mai târziu, taie gardul şi se ascund sub 2 camioane. Paznicul unităţii îi scoate pe transfugi afară, apoi unul câte unul, iar a doua zi, patronul parcării ne spune că astfel de atacuri sunt frecvente.

Două nopţi mai târziu, scenariul se repetă. De data aceasta ajunge şi poliţia la faţa locului.

Citește și
migranti
Cum acționează migranții când vor să treacă într-o altă țară. Șoferii români ajung să doarmă iepurește pe traseu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

E vorba de migranţi care au trecut pe jos frontieră, pe la sârbi, în judeţul Timiş, pe unde e granita terestră şi pe unde le este mai la îndemână. La mijloc sunt filiere care aplic[ o metodă eficient[, ce pare să învingă vigilen'a poliţiştilor de frontieră.

O amplă reţea, formată din 20 de persoane a fost anihilată anul trecut la Timişoara. Însă şi în prezent la terenul cu transfugi vin diverşi indivizi bine îmbrăcaţi. Sunt tot cetăţeni din ţări arabe, dar conform poliţiei sunt cei care asigură cazarea pentru migranţii care plătesc bine şi ei sunt cei care triază migranţii, înainte să plece către Vestul Europei. Până unde transfugii trebuie să plătească alte mii de euro.

Pe la Burila Mare, în judeţul Mehedinţi, au avut loc 4 traversări ilegale în 2 luni, cu barca pe Dunăre, la începutul acestui an. Primarul spune că după ce sunt traversate de călăuze sârbe, peste fluviu, grupurile de migranţi străbat, pe jos, 7 kilometri şi dimineaţa se afişează în centrul comunei, pentru a fi preluaţi la centrul de la Turnu-Severin, ca apoi să fugă la Timişoara.

Guvernul de la Budapesta a anunţat de curând că, în primele 9 luni ale acestui an, a prins la graniţa peste 65 de mii de migranţi, deşi în tot anul 2020 au avut doar 20 500 depistaţi, adică de 3 ori mai puţin. Vecinii unguri au pus un gard pe toată graniţa cu Serbia, aşa că cele mai multe treceri sunt prin frontiera cu România, pe unde nu este gard. Nu întâmplător, montarea gardului a făcut că România să devină un important punct de tranzit, pe ruta internaţională de migraţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În Franţa, şoferii de TIR sunt periodic ameninţaţi şi drogaţi, fără să ştie, în cabine, înainte să fie tâlhăriţi de migranți
În Franţa, şoferii de TIR sunt periodic ameninţaţi şi drogaţi, fără să ştie, în cabine, înainte să fie tâlhăriţi de migranți

Terorizaţi de bande agresive, prin parcările din străinătate, şoferii români de pe camioanele de marfă recunosc că nu sunt uniţi şi nu reacţionează atunci când colegii lor sunt în pericol.

Cum acționează migranții când vor să treacă într-o altă țară. Șoferii români ajung să doarmă iepurește pe traseu
Cum acționează migranții când vor să treacă într-o altă țară. Șoferii români ajung să doarmă iepurește pe traseu

Când acționează în grupuri mari și dau atacul la TIR-uri, parcările devin câmpuri de luptă, în care cei care li se opun sunt bătuți sau își pierd viața!

Calvarul șoferilor români din Franța. Uciși sau bătuți de migranții care atacă TIR-urile, știind că sunt protejați de lege
Calvarul șoferilor români din Franța. Uciși sau bătuți de migranții care atacă TIR-urile, știind că sunt protejați de lege

Traficanții obțin sute de milioane de euro în fiecare an din trecerea frauduloasă a frontierelor Europei, iar românii au și ei de suferit.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.