„Muzeul comorilor” din Germania, jefuit ca în filme. Cum s-a realizat spargerea

×
Codul embed a fost copiat

''Muzeul comorilor'', din oraşul german Dresda, a fost jefuit ca în filmele de acţiune.

Înainte să dea lovitura, hoţii au provocat un incendiu, care a oprit sistemul de alimentare cu electricitate şi implicit, alarma.

Volker Lange, șeful poliției criminale din Dresda:
„Poliția a fost informată că au fost observați doi hoți în imaginile transmise de camerele de supraveghere din muzeu. Când echipajul a ajuns la fața locului nu mai era nimeni înăuntru.”

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care doi indivizi pătrund într-una din încăperile muzeului şi sparg vitrinele în care erau comorile.

Potrivit publicaţiei germane Bild, hoţii au vizat sala cu bijuterii şi opere de artă, renascentiste şi baroce, care i-au aparţinut lui Augustus al II-lea cel Puternic, fost rege al Poloniei şi principe al Saxoniei în secolul al XVIII-lea.

Citește și
Richard Grenell
Situație tensionată între Germania și Statele Unite. „Recentele afirmații sunt o insultă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Se pare că tâlharii au reuşit să fure 100 de exponate foarte valoroase, iar colecţia nu era asigurată.

Volker Lange: „Suspecții au intrat în muzeu printr-o fereastră, au tăiat grilajul și au spart geamul, ducându-se glonț către cabinetul cu exponatele respective, unde au spart vitrinele. După care au părăsit clădirea și s-au făcut nevăzuți.”

Spărgătorii au furat mai multe seturi de bijuterii cu diamante şi alte pietre preţioase. Pentru că sunt cunoscute, podoabele sunt greu de vândut, însă experţii spun că există destui colecţionari dispuşi să le cumpere.

Roland Wöller, ministrul de interne ale landului Saxonia: „Nu doar galeria a fost jefuită, ci întreaga Saxonie. Este un atac împotriva identității culturale a tuturor saxonilor.”

Clădirea muzeului a fost afectată de bombardamentele de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind redeschisă abia în 2006, după restaurare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
China, pusă la zid în privința cazurilor de tortură. Germania solicită clarificări
China, pusă la zid în privința cazurilor de tortură. Germania solicită clarificări

Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut marţi guvernului chinez să ofere clarificări în urma unor noi dezvăluiri privind detenţia musulmanilor uiguri în ţară.

Situație tensionată între Germania și Statele Unite. „Recentele afirmații sunt o insultă”
Situație tensionată între Germania și Statele Unite. „Recentele afirmații sunt o insultă”

Recente declaraţii ale Berlinului cu referire la China sunt 'o insultă la adresa Statelor Unite', a afirmat ambasadorul american în Germania, Richard Grenell, într-un comunicat care a circulat intens luni.

Gestul unui român din Germania, de alegeri. Cum ajută oamenii să voteze
Gestul unui român din Germania, de alegeri. Cum ajută oamenii să voteze

Un român din Germania duce oamenii la vot cu mașina personală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.