VIDEO. Momentul în care o clădire se prăbușește în Turcia, la câteva ore după cutremurul devastator cu zeci de replici

Cladire prabusita
Twitter / Al Jazeera

Un bloc de șase etaje s-a prăbușit la câteva ore după cutremurul cu magnitudinea 7,8 pe Richter care s-a produs în Turcia, luni dimineață.

O filmare publicată pe rețelele de socializare și preluată de marile publicații, printre care Al Jazeera și The Guardian, arată momentul în care clădirea cade brusc, după ce structura de rezistență i-a fost afectată.

În acel moment, strada din fața clădirii era circulată de oameni și mașini. Pe înregistrare se aud zgomote cu câteva momente înainte să se prăbușească, iar oamenii încep să fugă.

 

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nu se știe dacă în interiorul clădirii se aflau persoane când blocul s-a prăbușit din cauza cutremurului devastator, cu zeci de replici, din care cel pu'in ;ase foarte puternice, potrivit datelor oficiale.

Autoritățile din Turcia au anunța că 10 orașe din această țară au fost puternic afectate, printre care și Șanliurfa. Acestea sunt Gaziantep, Kahramanmaraş, Hatay, Osmaniye, Adiyaman, Malatya, Șanliurfa, Adana, Diyarbakir și Kilis, scrie BBC.

Seismul a provocat un dezastru și în Siria, în regiunile Aleppo, Hama și Latakia.

Până la momentul redactării acestei știi au fost raportați peste 600 de morți și mii de răniți în cele două țări.

Cutremurul au fost resimțit și în Liban și Cipru.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.