Ucigașul lui George Floyd își așteaptă sentința federală

Fostul poliţist Derek Chauvin, condamnat la 22,5 ani de închisoare pentru uciderea lui George Floyd
Getty

Fostul ofițer de poliție din Minneapolis, Derek Chauvin, condamnat pentru moartea lui George Floyd, urmează să fie condamnat și de o instanță federală.

Derek Chauvin urmează să fie condamnat în instanța federală pentru încălcarea drepturilor civile ale lui George Floyd, la un an după ce o instanță de stat l-a trimis în închisoare pentru mai bine de două decenii pentru uciderea afro-americanului.

Fostul polițist a pledat vinovat în fața instanței de la Tribunalul Districtual al Statelor Unite din St. Paul, Minnesota. Acesta a recunoscut că a încălcat drepturile lui George Floyd și că el este vinovat de maortea acestuia.

O instanță de stat l-a condamnat deja pe Chauvin la 22 de ani de închisoare pentru omor din culpă. Conform Reuters, procurorii federali au cerut în instanță o condamnare de 25 de ani de închisoare pentru Chauvin, pedeapsă care ar rula concomitent cu cea de stat.

Ceilalți trei foști ofițeri de poliție care au participat la arestarea lui Floyd, pe nume Tou Thao, J. Alexander Keung și Thomas Lane, au fost găsiți vinovați de aceeași instanță federală în februarie pentru încălcarea drepturilor lui Floyd. Ei nu au primit încă o dată de condamnare.

Citește și
Fostul poliţist Derek Chauvin, condamnat la 22,5 ani de închisoare pentru uciderea lui George Floyd
Fostul poliţist Derek Chauvin, condamnat la 22,5 ani de închisoare pentru uciderea lui George Floyd
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Citește și Infectarea cu variola maimuţei nu a cauzat niciun deces în Europa (oficiali din domeniul sănătăţii)

În mai 2020, Derek Chauvin, ajutat de trei colegi, a încercat să-l aresteze pe George Floyd pentru că era suspectat că a folosit o bacnotă falsă de 20 de dolari pentru a-și cumpăra țigări. Agentul de poliție s-a așezat cu genunchiul pe gâtul afro-americanului timp de circa nouă minute. Videoclipul care surprinde modul brutal în care a murit George Floyd a declanșat una dintre cele mai mari mișcări de protest anti-rasism din Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ucigaşul lui George Floyd, Derek Chauvin, renunţă să pledeze nevinovat în justiţia federală
Ucigaşul lui George Floyd, Derek Chauvin, renunţă să pledeze nevinovat în justiţia federală

Poliţistul alb candamnat cu privire la uciderea afro-americanului George Floyd, Derek Chauvin şi-ar putea recunoaşte, miercuri, pentru prima oară, faptele în această crimă, relatează AFP.

Fostul poliţist Derek Chauvin, condamnat la 22,5 ani de închisoare pentru uciderea lui George Floyd
Fostul poliţist Derek Chauvin, condamnat la 22,5 ani de închisoare pentru uciderea lui George Floyd

Fostul ofiţer de poliţie Derek Chauvin a fost condamnat vineri la Minneapolis (Minnesota, SUA) la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd în mai 2020.

Procurorii cer 30 de ani de închisoare pentru Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd
Procurorii cer 30 de ani de închisoare pentru Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd

Punerea în libertate sau 30 ani de închisoare? Poliţistul alb Derek Chauvin, condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd, şi procurorii responsabili de caz au cerut miercuri în instanţă pedepse diametral opuse, relatează AFP.

Încă trei poliţişti, inculpaţi pentru moartea afroamericanului George Floyd
Încă trei poliţişti, inculpaţi pentru moartea afroamericanului George Floyd

Justiţia americană a inculpat vineri încă trei colegi ai lui Derek Chauvin în dosarul decesului afroamericanului George Floyd, pentru ''încălcarea drepturilor constituţionale'' ale acestuia, informează AFP.

Poliţistul găsit vinovat de moartea lui George Floyd cere anularea verdictului
Poliţistul găsit vinovat de moartea lui George Floyd cere anularea verdictului

Fostul poliţist din Minneapolis Derek Chauvin, găsit vinovat de uciderea afro-americanului George Floyd, a cerut marţi anularea acestui verdict, acuzând juriul de 'comportamente nepotrivite', relatează AFP, conform Agerpres.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.