Turiști izgoniți de pe pârtii în Germania, din cauza pandemiei: „Nu pot înțelege acest comportament”

×
Codul embed a fost copiat

Dorul de o zi petrecută pe pârtie pare greu de stăvilit și în cazul oamenilor din Germania. În weekend, mulți s-au îndreptat spre staţiunile montane din Renania de Nord-Westfalia.

Dar, în timp ce la noi se poate schia, acolo, sezonul încă nu a început, din cauza pandemiei, așa că turiștii au fost întorşi din drum de poliţişti.

Winterberg este o staţiune populară printre iubitorii de schi din Germania. Cu toate că în ultimele zile autorităţile le-au cerut oamenilor să nu se aventureze pe pârtii, din cauza situaţiei sanitare actuale, mulți nu au luat în seamă anunţurile si au pornit la drum, dar au dat peste aglomeraţie pe șosele şi peste autorităţi.

Michael Beckmann, primar Winterberg: „Mulți oameni s-au îndreptat din nou spre orașul nostru, chiar dacă i-am avertizat şi le-am spus: „Vă rog să rămâneți acasă, nu este nimic deschis aici!". Nu pot înțelege acest comportament."

Turist: „Noi nu avem zăpadă unde locuim şi m-am gândit că dacă toată lumea respectă regulile ca şi noi, adică poartă mască şi păstrează distanţa, atunci nu ar trebui să fie o problemă."

Citește și
S-a dat startul sezonului de schi la Sinaia. Sute de persoane și cozi mari în prima zi
S-a dat startul sezonului de schi la Sinaia. Sute de persoane și cozi mari în prima zi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai multe persoane au fost sancționate pentru că nu purtau mască de protecție, iar în două cazuri au fost depuse acuzații pentru insultă.

Din dorința de a împiedica alte eventuale călătorii de acest fel, poliţia a închis toate căile de acces în zonă.

În Germania au fost raportate duminică peste zece mii de noi infectări cu SARS-CoV-2 şi cel puţin trei sute de decese asociate cu Covid-19. Țara este în carantină până pe 10 ianuarie.

Pe de altă parte, deschiderea staţiunilor de schi din Italia a fost amânată pentru 18 ianuarie, după ce rata de îmbolnăvire a crescut semnificativ de la o zi la alta.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu doi turiști care voiau să meargă la schi pe domeniul din Munții Șureanu
Ce s-a întâmplat cu doi turiști care voiau să meargă la schi pe domeniul din Munții Șureanu

Ghinion pentru doi turiști din Hunedoara, care își doreau să ajungă la schi pe domeniul schiabil din Munții Șureanu.

S-a dat startul sezonului de schi la Sinaia. Sute de persoane și cozi mari în prima zi
S-a dat startul sezonului de schi la Sinaia. Sute de persoane și cozi mari în prima zi

Start de sezon la Sinaia, unde sute de schiori s-au bucurat vineri de primele coborâri pe pârtii.

Stațiunile de schi din Alpi au rămas închise iarna aceasta. Un singur sat va pierde 8 milioane de euro
Stațiunile de schi din Alpi au rămas închise iarna aceasta. Un singur sat va pierde 8 milioane de euro

Pandemia, prelungită dincolo de previziunile inițiale, a forțat multe stațiuni europene de schi să rămână închise în această iarnă. Este vorba depre cele din Munţii Alpi, mai exact cele din Franţa, Germania, Austria şi Italia.

Austria se opune închiderii pârtiilor de schi, cum propune Italia.
Austria se opune închiderii pârtiilor de schi, cum propune Italia. "Dacă UE vrea acest lucru, va trebui să plătească"

Austria se opune propunerii formulate de autorităţile italiene vizând închiderea pârtiilor de schi din întreaga Europă în perioada vacanţelor de sfârşit de an, în ideea de a opri răspândirea pandemiei de coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.