Trenurile morții din India: Un tânăr și-a salvat fratele de zece ani, prins sub un morman de cadavre | GALERIE FOTO

accident feroviar India
Getty

Un băiețel a povestit momentele de spaimă prin care a trecut înainte să fie salvat de fratele său mai mare de sub mormanele de cadavre, în urma accidentului feroviar din India.

 

Guvernul statului indian Odisha a revizuit în scădere bilanţul celei mai sângeroase catastrofe feroviare din ultimele decenii din India, de la 288 la 275 de morţi, din cauză că unele cadavre au fost numărate de două ori, scrie Știrile PRO TV, care citează News.ro.

Circulaţia trenurilor de marfă şi de pasageri a fost reluată, luni.

Cauza coliuziunii între trei trenuri, vineri seara, în apropiere de Balasore, în statul Odisha (est), a fost identificată de către autorităţi drept legată de o problemă la sistemul macazurilor.

Dintre cei 1.175 de răniţi, 382 erau spitalizaţi în continuare, anunţau, duminică, autorităţile.

Citește și
accident feroviar India
S-a încheiat operațiunea de salvare după cel mai grav accident feroviar. Bilanțul autorităților din India
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ce trenurile s-au ciocnit, un băiat s-a trezit prins sub greutatea mai multor cadavre, scrie Mirror.

Debasish Patra, în vârstă de zece ani, a rămas blocat sub greutatea a șapte cadavre înainte de a fi salvat în mod miraculos de fratele său mai mare și de săteni, sâmbătă, după ore întregi de operațiuni disperate de salvare.

Debasish călătorea împreună cu câțiva membri ai familiei sale spre Bhadrak, în Odisha, când s-a produs dezastrul.

La câteva minute după ce trenul a plecat din Balasore, vineri seara, stăteam lângă mama mea și, deodată, s-a auzit un sunet îngrozitor urmat de o smucitură puternică, apoi totul s-a întunecat. Mi-am pierdut cunoștința. Când am deschis ochii, aveam dureri îngrozitoare și eram prins sub un morman de cadavre”, a declarat el pentru Times of India.

Un spital local a început să adune victimele neidentificate, mai mult de 100 de cadavre nefiind încă revendicate de familii.

Rudele îndurerate ale pasagerilor uciși în accident s-au aliniat în fața Institutului de Științe Medicale All India din estul orașului.

În afara spitalului, două ecrane mari au rulat fotografii ale cadavrelor, cu fețele atât de însângerate și carbonizate încât abia dacă mai puteau fi recunoscute.

Fiecărui cadavru i se atribuia un număr, iar rudele stăteau lângă ecran și priveau cum se schimbă fotografiile, căutând indicii în funcție de detalii precum hainele purtate de cei dragi.

Până în prezent au fost identificate doar 45 de cadavre, iar 33 au fost predate rudelor, a declarat Mayur Sooryavanshi, un administrator care supraveghea procesul de identificare la spitalul din capitala statului Odisha.

Upendra Ram a început să-și caute fiul, Retul Ram, duminică, după ce a călătorit 520 de mile din statul vecin Bihar.

Vreau doar să iau cadavrul și să mă întorc acasă. A fost un fiu foarte bun”, a declarat Ram pentru AP. „Soția și fiica mea nu se pot opri din plâns acasă. Îmi cer să aduc repede cadavrul înapoi”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Catastrofa feroviară din India. Traficul, reluat la 51 de ore de la producerea accidentului. Bilanţul victimelor, revizuit
Catastrofa feroviară din India. Traficul, reluat la 51 de ore de la producerea accidentului. Bilanţul victimelor, revizuit

Guvernul statului indian Odisha a revizuit în scădere bilanţul celei mai sângeroase catastrofe feroviare din ultimele decenii din India, de la 288 la 275 de morţi, din cauză că unele cadavre au fost numărate de două ori.

S-a încheiat operațiunea de salvare după cel mai grav accident feroviar. Bilanțul autorităților din India
S-a încheiat operațiunea de salvare după cel mai grav accident feroviar. Bilanțul autorităților din India

Autorităţile indiene au declarat că au încheiat, duminică, operaţiunile de salvare după accidentul feroviar cel mai devastator din ţară de peste două decenii.

 

„Vinovații vor primi cele mai dure pedepse”. Premierul Modi amenință după catastrofa feroviară din India
„Vinovații vor primi cele mai dure pedepse”. Premierul Modi amenință după catastrofa feroviară din India

Anchetă de proporții în India, după cea mai mare catastrofă feroviară a ultimelor decenii produsă în această țară.

„Mama mea dispăruse. Am primit o fotografie cu cadavrul ei”. Mărturii din accidentul groazei din India | GALERIE FOTO
„Mama mea dispăruse. Am primit o fotografie cu cadavrul ei”. Mărturii din accidentul groazei din India | GALERIE FOTO

Cel puţin 288 de persoane au murit şi circa 1.000 au fost rănite, după ce un tren de pasageri a deraiat şi s-a ciocnit cu un tren de marfă, vineri, în statul Odisha, din estul Indiei.  

Cel puţin 288 de morţi şi 900 de răniţi în urma coliziunii între două trenuri în India | FOTO-VIDEO
Cel puţin 288 de morţi şi 900 de răniţi în urma coliziunii între două trenuri în India | FOTO-VIDEO

Cel puţin 288 de persoane au murit şi circa 900 au fost rănite, după ce un tren de pasageri a deraiat şi s-a ciocnit cu un tren de marfă, vineri, în statul Odisha, din estul Indiei, relatează Reuters, care citează un bilanţ vehiculat de presa locală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.