Câți bani li s-ar fi oferit autorilor masacrului din Moscova. Unul dintre teroriști a dezvăluit suma promisă

moscova
Imago

Un bărbat care a fost reținut sub suspiciunea de implicare în atacul terorist din Moscova a spus că i s-a promis o recompensă de 500.000 de ruble (n.r. - 5.400 de dolari) pentru a participa la masacru.

"Am ucis oameni la Crocus pentru bani. Mi s-au promis aproximativ 500.000", a spus individul, potrivit TASS, care citează o postare făcută pe Telegram de redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan.

Acesta a precizat că jumătate din bani au fost transferați în contul său în avans, iar cealaltă jumătate urma să o primească ulterior. El a mai spus că și-a pierdut cardul în timp ce încerca să scape de polițiști.

Conform canalului de Telegram Baza, patru dintre atacatori au fost identificați. Aceștia sunt cetățeni ai Republicii Tadjikistan.

Președintele Rusiei, Vladmir Putin, a anunțat, sâmbătă, că autorii masacarului din Moscova "vor fi pedepsiţi”. 

Citește și
MAE
Ministerul de Externe condamnă atacul terorist de la Moscova şi transmite condoleanţe familiilor victimelor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, liderul de la Kremlin a declarat zi de doliu naţional duminică, 24 martie. 
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atac la Moscova | Putin declară zi de doliu naţional duminică, 24 martie, şi promite că vinovaţii vor fi „pedepsiţi”
Atac la Moscova | Putin declară zi de doliu naţional duminică, 24 martie, şi promite că vinovaţii vor fi „pedepsiţi”

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a adresat, sâmbătă, naţiunii, şi a anunţat că toţi cei vinovaţi vor fi pedepsiţi. De asemenea, el a declarat ziua de 24 martie zi de doliu naţional.  

Ministerul de Externe condamnă atacul terorist de la Moscova şi transmite condoleanţe familiilor victimelor
Ministerul de Externe condamnă atacul terorist de la Moscova şi transmite condoleanţe familiilor victimelor

Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacul terorist de la Moscova şi transmite condoleanţe familiilor victimelor.

 

Atac la Moscova | NATO: „Nimic nu poate justifica astfel de crime abominabile”. Reacţia Ursulei von der Leyen
Atac la Moscova | NATO: „Nimic nu poate justifica astfel de crime abominabile”. Reacţia Ursulei von der Leyen

NATO şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au condamnat atacul de la Moscova, soldat cu 115 morţi şi revendicat de Statul Islamic.

 

Scene terifiante la Moscova, după atentat. „Multe mame au fost găsite moarte ţinându-şi copiii la piept
Scene terifiante la Moscova, după atentat. „Multe mame au fost găsite moarte ţinându-şi copiii la piept"

Scene terifiante au fost relatate de martori în atacul de la Moscova. „Multe mame au fost găsite moarte ţinându-şi copiii la piept", au spus surse din forțele rusești de securitate.

Bilanțul morților după atacul terorist din Moscova crește dramatic. Peste 115 oameni sunt internați, mulți în stare grav
Bilanțul morților după atacul terorist din Moscova crește dramatic. Peste 115 oameni sunt internați, mulți în stare grav

Cel puțin 133 de persoane au fost ucise şi 115 rănite vineri seara într-un atac armat urmat de un incendiu uriaş la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.