Rusia vrea o societate comercială unificată de îngrășăminte pentru a spori influenţa asupra preţurilor pe pieţele mondiale

Rusia
Getty

Rusia ia în considerare înfiinţarea unei societăţi comerciale unificate pentru exportarea îngrăşămintelor, în încercarea de a-şi majora influenţa asupra preţurilor pe pieţele mondiale, transmite Bloomberg.

 

Ideea a fost propusă în iulie de Dmitri Mazepin, fondatorul producătorului de îngrăşăminte Uralchem PJSC, au declarat pentru Bloomberg surse, care au dorit să-şi păstreze anonimatul. De atunci, ideea a fost discutată cu ministrul Industriei, Denis Manturov, şi premierul Mikhail Mishustin, dar încă nu a fost luată o decizie, susţin sursele, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului nu a răspuns solicitărilor de a comenta informaţia, în timp ce biroul de presă al Uralchem a precizat că nu are cunoştinţă de propunere.

Rusia este cel mai mare producător mondial de îngrăşăminte, fiind responsabilă pentru aproximativ 15% din consumul anual global. Deşi companiile de îngrăşăminte nu au fost incluse în sancţiunile internaţionale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei, în urma importanţei lor pentru securitatea alimentară globală, porturile baltice au oprit manipularea acestor produse, contribuind la scăderea livrărilor. Exodul din Rusia al firmelor maritime globale, al unor bănci şi companii de asigurări internaţionale fac mai dificilă trimiterea de mărfuri peste hotare.

Unii producători de îngrăşăminte nu sunt îngrijoraţi că afacerile lor ar putea fi afectate. Exporturile celor mai multe tipuri de îngrăşăminte s-au redresat deja la nivelul de dinaintea războiului, astfel încât producătorii nu văd cum i-ar putea ajuta propunerea, susţin sursele.

Citește și
Recep Erdogan
Erdogan urmează să efectueze „în curând” o vizită la Soci pentru a discuta cu Putin o relansare a Acordului de la Istanbul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O societate comercială unificată ar da Guvernului rus mai mult control asupra veniturilor din export şi ar permite Moscovei să exercite o influenţă mai mare asupra preţurilor pe pieţele mondiale. Rusia a cerut condiţii mai uşoare de export pentru producătorii săi de îngrăşăminte, în negocierile pentru restabilirea acordului de export de cereale, care a permis Ucrainei să livreze prin Marea Neagră.

În prezent companiile tranzacţionează bunurile lor prin Elveţia şi alte ţări terţe. Anterior, Rusia a avut cu Belarus o alianţă privind comerţul cu potasiu, ceea ce i-a permis să controleze preţurile şi 40% din vânzările globale de nutrienţi prin plafonarea producţiei. Preţul potasiului s-a prăbuşit când s-a renunţat la alianţă, în 2013.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia spune că a interceptat două drone americane deasupra Mării Negre, în apropiere de Crimeea
Rusia spune că a interceptat două drone americane deasupra Mării Negre, în apropiere de Crimeea

Rusia a declarat luni că ridicat de la sol două dintre avioanele sale de luptă pentru a intercepta două drone americane de recunoaştere deasupra Mării Negre, în apropiere de Crimeea, un tip de incident care a devenit frecvent în ultimele luni.

Erdogan urmează să efectueze „în curând” o vizită la Soci pentru a discuta cu Putin o relansare a Acordului de la Istanbul
Erdogan urmează să efectueze „în curând” o vizită la Soci pentru a discuta cu Putin o relansare a Acordului de la Istanbul

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează să efectueze ”în curând” o vizită în Rusia, pentru a discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre o relansare a Acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor la Marea Neagră.  

Ucraina a eliberat o localitate strategică din sud-estul ţării. Rusia suplimentează trupele în partea de est
Ucraina a eliberat o localitate strategică din sud-estul ţării. Rusia suplimentează trupele în partea de est

Ucraina a anunțat luni că trupele sale au eliberat aşezarea Robotîne din sud-estul ţării şi că încearcă să avanseze mai departe spre sud în contraofensiva sa împotriva forţelor ruseşti, relatează Reuters.

Ce se întâmplă în Rusia după moartea lui Prigojin. „Totul a fost demolat. Ce faceți?”
Ce se întâmplă în Rusia după moartea lui Prigojin. „Totul a fost demolat. Ce faceți?”

Oficial, șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a murit în accidentul aviatic de acum patru zile, din nordul Moscovei. Odată cu dispariția finanțatorului, gruparea Wagner pare să fi ajuns pe lista neagră a autorităților ruse.

Rusia susține că a doborât drone ucrainene în regiunile Moscova şi Briansk
Rusia susține că a doborât drone ucrainene în regiunile Moscova şi Briansk

Rusia a dejucat atacuri nocturne ale dronelor ucrainene în regiunile Moscova şi Briansk (vest), au declarat luni dimineaţa autorităţile ruse, relatează AFP.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.