Strategia de apărare a Pentagonului: Rusia este o „ameninţare acută”, dar China este cea mai mare provocare

Pentagonul i-a concediat pe aliaţii lui Trump și a suspendat zeci de comisii consultative
Shutterstock

China prezintă un risc "fundamental" pentru securitatea SUA în deceniile care vor urma, în timp ce Rusia reprezintă o "ameninţare acută", estimează Pentagonul în noua sa strategie de apărare publicată joi, relatează AFP.

China "prezintă provocarea cea mai fundamentală şi cea mai sistemică, în timp ce Rusia reprezintă o ameninţare acută la adresa intereselor naţionale ale Statelor Unite în străinătate şi pe teritoriul american", a precizat Ministerul american al Apărării în acest document care stabileşte strategia pentru armata SUA pentru anii următori, potrivit Agerpres.

"Pericolul cel mai profund şi cel mai grav pentru securitatea naţională a SUA este reprezentat de eforturile coercitive şi din ce în ce mai agresive ale Chinei de a remodela regiunea Indo-Pacific şi sistemul internaţional în conformitate cu interesele şi preferinţele sale autoritare", potrivit acestei noi strategii de apărare, publicată pentru prima oară împreună cu noua strategie nucleară a SUA.

"Retorica din ce în ce mai provocatoare şi activităţile coercitive ale Chinei împotriva Taiwanului sunt destabilizatoare, riscă să provoace neînţelegeri şi ameninţă pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan", se arată în acest document de 20 de pagini, a cărui versiune clasificată mai lungă a fost transmisă Congresului cu câteva luni în urmă.

Noua strategie americană "caută să împiedice o dominaţie a Chinei în regiuni-cheie, protejând în acelaşi timp teritoriul american şi consolidând un sistem internaţional stabil şi deschis", adaugă Pentagonul, care precizează totuşi că "un conflict cu China nu este nici inevitabil, nici de dorit".

Citește și
Fina lui Putin părăsește țara
Fina lui Putin, surprinsă când fugea din Rusia, pentru a scăpa de închisoare. Putin i-ar fi dat „permisiune tacită”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rusia, la rândul său, prezintă un risc "acut", care a fost "demonstrat cel mai recent de invazia nejustificată în Ucraina", potrivit documentului. "Invadarea Ucrainei de către Rusia subliniază ca pericolul nuclear persistă şi s-ar putea agrava, într-un context geopolitic din ce în ce mai competitiv şi instabil".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia ameninţă, la ONU, să distrugă sateliţi occidentali folosiţi în ajutorul Ucrainei
Rusia ameninţă, la ONU, să distrugă sateliţi occidentali folosiţi în ajutorul Ucrainei

Moscova ar putea doborî sateliţi comerciali occidentali folosiţi în ajutorul Ucrainei în războiul împotriva Rusiei, ameninţă un oficial guvernamental rus de rang înalt, Konstantin Voronţov, relatează Reuters.

Fina lui Putin, surprinsă când fugea din Rusia, pentru a scăpa de închisoare. Putin i-ar fi dat „permisiune tacită”
Fina lui Putin, surprinsă când fugea din Rusia, pentru a scăpa de închisoare. Putin i-ar fi dat „permisiune tacită”

Noi imagini filmate de camerele de supraveghere dezvăluie momentul în care fiina lui Putin fuge din țară pentru a evita arestarea și a ajunge în Occident, la câteva ore după ce poliția i-a percheziționat conacul.

Rusia foloseşte o fotografie slovenă din 2010 pentru a acuza Kievul de pregătirea unei „bombe murdare”
Rusia foloseşte o fotografie slovenă din 2010 pentru a acuza Kievul de pregătirea unei „bombe murdare”

Rusia a folosit o imagine provenind din Slovenia şi care datează din 2010 pentru a-şi susţine acuzaţiile cu privire la o „bombă murdară” pe care ar pregăti-o în prezent Ucraina, acuză Guvernul sloven.  

O bază militară abandonată a soldaților ruși deține secretele retragerii din Ucraina. Ce detalii dezvăluie documentele găsite
O bază militară abandonată a soldaților ruși deține secretele retragerii din Ucraina. Ce detalii dezvăluie documentele găsite

La începutul lunii martie, trupele ruse au ocupat Balakliia, un oraș liniștit din Ucraina, aflat la sud de regiunea Donbas, controlată de Rusia și la nord orașul Harkov, sub control ucrainean.

Ambasadorul rus la ONU: „Ucraina vrea să implice NATO într-o confruntare directă cu Rusia, ceea ce este foarte periculos”
Ambasadorul rus la ONU: „Ucraina vrea să implice NATO într-o confruntare directă cu Rusia, ceea ce este foarte periculos”

Pe fondul temerilor tot mai mari că Moscova ar putea declanșa o escaladare majoră a războiului din Ucraina, Vladimir Putin a supravegheat miercuri un exercițiu al forțelor nucleare strategice ruse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.