O femeie din New York, prima persoană din lume care a trecut, cu succes, printr-un transplant de trahee

×
Codul embed a fost copiat

O femeie din New York a devenit prima din lume care a trecut, cu succes, printr-un transplant de trahee. Operaţia, extrem de riscantă, a durat nu mai puţin de 18 ore.

Din fericire, însă, s-a încheiat cu bine. Procedura deschide noi oportunităţi de vindecare pentru pacienţii de COVID care au rămas cu probleme ale căilor respiratorii, din cauza tuburilor de la aparatele de respirat.

Sonia Sein are 56 de ani şi, de curând, a devenit prima femeie din lume care a primit un transplant de trahee.

Sonia Sein: „Dumnezeule, mă întrebam dacă aşa ceva chiar se va întâmpla”.

Operaţia a avut loc la faimosul spital Mount Sinai din New York. În urmă cu câţiva ani, pacienta a suferit un atac de astm şi a fost intubată, însă aparatura i-a afectat căile respiratorii.

Citește și
Operatie
O femeie din SUA a murit după un transplant de plămâni infectați cu coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dr. Eric Genden: „Atunci când au introdus acel tub, a stat cu el destul de mult timp şi i-a afectat traheea”.

Operaţia a durat 18 ore şi a fost realizată de o echipă de 50 de medici şi asistenţi. Dacă ar fi dat greş, pacienta şi-ar fi pierdut viaţa, cel mai probabil.

Dr. Eric Genden: „Ne-am dat seama că trebuie să funcţioneze, pentru că dacă operaţia nu reuşea... Nu aveam încotro decât să mergem mai departe”.

Etapa critică a operaţiei a fost conectarea tuturor vaselor de sânge ale pacientului cu cele ale organului donat.

Dr. Eric Genden: „Când am văzut că traheea a început să funcţioneze şi rezerva de sânge era intactă, am ştiut că am depăşit primul obstacol”.

Operaţia a fost realizată în premieră mondială şi a venit într-un moment cum nu se poate mai bun. Sunt mulţi pacienţi care au avut nevoie de intubare din cauza COVID şi unii dintre ei au căile respiratorii afectate de tuburile folosite pentru respiraţie.

Dr. Albert Merati: „Nu sunt mulţi pacienţi care ar avea nevoie de această operaţie, dar ei există”.

Medicii spun că pacienta nu dă semne că ar respinge noul organ. În curând, femeia va putea să vorbească normal, după o ultimă operaţie pentru închiderea micii găuri care i-a rămas în gât.

Sonia Sein: „Mi-aţi dat şansa să trăiesc din nou, mi-aţi dat şansa să fiu împreună cu familia mea şi sunt foarte recunoscătoare pentru asta”.

Operaţia de transplant de trahee e considerată o reuşită istorică şi e rezultatul câtorva decenii de cercetări. Medicul care a condus echipa a început să studieze transplanturile de trahee încă de când era student, în urmă cu 30 de ani. Experţii avertizează însă că procedura e una experimentală şi nu se ştie care sunt efectele pe termen lung ale operaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat în moarte cerebrală le-a dat o șansă la viață altor doi pacienți. Rinichii au fost transplantați la Iași
Un bărbat în moarte cerebrală le-a dat o șansă la viață altor doi pacienți. Rinichii au fost transplantați la Iași

Doi bolnavi cu probleme la rinichi au primit şansa la o viaţă normală, după ce o familie din judeţul Botoşani a fost de acord să doneze organele unui bărbat ajuns la Iaşi în moarte cerebrală.

O femeie din SUA a murit după un transplant de plămâni infectați cu coronavirus
O femeie din SUA a murit după un transplant de plămâni infectați cu coronavirus

O femeie din Michigan a contractat Covid-19 și a murit în toamnă, la două luni după ce a primit un transplant plămâni de la un donator infectat cu coronavirus - în ciuda faptului că nu a prezentat semne de boală și a ieșit inițial negativ.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.