Nou serviciu de ride sharing cu microbuze electrice. Regulile după care funcționează MOIA

×
Codul embed a fost copiat

Un nou serviciu de tip ride sharing, denumit MOIA, a început să funcţioneze la Hamburg, deocamdată cu 100 de microbuze electrice.

Însă, dacă totul merge bine, flota ar urma să se extindă de cinci ori. Ideea de bază este ca pasagerii care au același traseu, ori destinații apropiate, să fie transportați împreună.

Totul e gestionat printr-o aplicație al cărei algoritm decide de la ce punct de oprire va începe o nouă călătorie și unde se va termina, în funcție de numărul de pasageri și destinațiile dorite de fiecare.

Vehiculul poate fi solicitat printr-o aplicație, iar clientul îl găsește în "stații virtuale", care nu au refugii sau marcaje, dar pot fi identificate tot cu ajutorul aplicației.

Concret, dacă vrei să mergi din punctul A în punctul B cu MOIA, atunci introduci destinația, precizezi dacă vrei să pleci imediat, în cinci sau zece minute, și îți va fi sugerata o legătură.

Citește și
amnistie fiscala, datorii, anaf
ANAF pregăteşte ”controale antifraudă” la colaboratorii Uber şi Taxify
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Totuși, microbuzele vopsite în negru și auriu nu își preiau pasagerii chiar din punctul de plecare, din fața ușii cum s-ar spune, spre deosebire de un taxi obișnuit. Dar, promit cei care au lansat acest serviciu de ride sharing, clientul va găsi una dintre stațiile virtuale la cel mult 250 de metri de locul unde se află, localizat prin GPS.

Robert Henrich, director serviciu ride sharing: ”Sunt stații virtuale, nu o să vedeți vreun semn care să le indice. Dar sunt multe asemenea stații, peste 10.000, ceea ce înseamnă că un client va trebui să meagă pe jos până la cea mai apropiată stație destul de puțin, de obicei mai puțin de 150 de metri.”

Clientul, însă, trebuie să fie punctual, căci vehiculul nu aşteaptă.

În concluzie, microbuzul MOIA nu e nici taxi, nici autobuz, dar își duce pasagerii relativ aproape de destinație, fără să fie nevoie să schimbe mijloacele de transport.

Și costurile se află undeva la mijloc între autobuze și taxiuri. Astfel, o călătorie obișnuită în Hamburg costă cam 6 -7 euro de persoană.

Un mare constructor auto german furnizează microbuzele electrice, iar un "plin" al acumulatorului permite cam cinci ore de condus în traficul din Hamburg.

Municipalitatea a aprobat noul serviciu de transport în aprilie 2018, dar a fost nevoie să treacă un an până la soluționarea unor contestații în justiție, inclusiv din partea unor companii de taxiuri tradiționale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Modificările la Legea taximetriei, adoptate. Cum sunt afectați șoferii Uber și Taxify
Modificările la Legea taximetriei, adoptate. Cum sunt afectați șoferii Uber și Taxify

Guvernul a adoptat controversata Ordonanţă de Urgenţă care permite amendarea de la prima abatere a şoferilor care folosesc aplicaţii de ridesharing.

ANAF pregăteşte ”controale antifraudă” la colaboratorii Uber şi Taxify
ANAF pregăteşte ”controale antifraudă” la colaboratorii Uber şi Taxify

Potrivit News.ro, un document oficial al Ministerului Finanţelor redactat la începutul lunii şi obţinut de Profit.ro dezvăluie planul pus la cale de Fisc în privinţa şoferilor care fac curse prin intermediul Uber şi Taxify.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.