Manevre militare ruse de mare anvergură în Arctica. Sunt implicate nave, elicoptere și zeci de avioane

forțele ruse
Profimedia

Rusia a lansat, marți, manevre militare de mare anvergură în apele sale din Arctica, cu exerciţii în care sunt implicaţi 1.800 de soldaţi, mai mult de zece nave şi 40 de avioane şi elicoptere, informează DPA, citată de Agerpres.

Flota militară de Nord a marinei ruse a anunţat într-un comunicat că exerciţiile se vor concentra asupra protejării "securităţii marinei comerciale a Rusiei şi a căilor maritime precum Pasajul de Nord-Est.

Manevrele militare ar urma să dureze câteva zile. Va fi testată coordonarea dintre forţele aeriene, maritime şi terestre, precizează un comunicat al Flotei de Nord.

Pasajul de Nord-Est trece pe lângă coasta de nord a Rusiei. În condiţiile în care schimbările climatice transformă drumul îngheţat dintre Oceanele Atlantic şi Pacific într-o linie de navigaţie din ce în ce mai viabilă, apele de aici au crescut în importanţă strategică şi economică.

Pentru Rusia, pasajul este important în sensul de a putea exporta mai uşor materiile prime pe care această ţară le produce în Extremul Nord, cum ar fi gazul natural, care este transportat mai departe în formă lichefiată din Peninsula Iamal, în nord-vestul Siberiei.

Citește și
razboi ucraina, bahmut
Nimic nou pe frontul de est în Ucraina. Rușii bombardează fără discriminare fortăreața Bahmut, dar ucrainenii rezistă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru a-şi întări pretenţia asupra regiunii polare, Moscova a desfăşurat unităţi specializate în lupta în Arctica în urmă cu peste 10 ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
The Washington Post: Preşedintele Egiptului intenţiona să trimită în Rusia peste 40.000 de rachete
The Washington Post: Preşedintele Egiptului intenţiona să trimită în Rusia peste 40.000 de rachete

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a ordonat oficialilor săi guvernamentali să producă peste 40.000 de rachete pe care să le trimită în Rusia, potrivit unor documente divulgate luni de cotidianul american The Washington Post.

 

Nimic nou pe frontul de est în Ucraina. Rușii bombardează fără discriminare fortăreața Bahmut, dar ucrainenii rezistă
Nimic nou pe frontul de est în Ucraina. Rușii bombardează fără discriminare fortăreața Bahmut, dar ucrainenii rezistă

„Există o tendință generală, de a da mereu vina pe Rusia pentru orice. Asta e o boală”, așa a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, când a fost întrebat dacă Moscova s-ar fi aflat în spatele unei scurgeri de documente ale Pentagonului.

Unde exportă Rusia motorină după embargoul impus de UE. Țara către care livrările s-au înzecit
Unde exportă Rusia motorină după embargoul impus de UE. Țara către care livrările s-au înzecit

Rusia şi-a mărit exporturile de motorină către Brazilia şi alte părţi ale Americii Latine, în urma embargoului asupra livrărilor către Europa, potrivit traderilor şi datelor Refinitiv Eikon, transmite Reuters.

 

Reacția Kremlinului la acuzațiile că Rusia se află în spatele scurgerii de documente ale SUA și NATO
Reacția Kremlinului la acuzațiile că Rusia se află în spatele scurgerii de documente ale SUA și NATO

Kremlinul a reacționat la acuzațiile potrivit cărora Moscova s-ar fi aflat în spatele unei scurgeri de documente ale serviciilor secrete americane, privind țări aliate, dar și războiul din Ucraina.

Documente secrete. Rusia le dă soldaților săi salarii-bonus dacă distrug tancuri NATO în Ucraina
Documente secrete. Rusia le dă soldaților săi salarii-bonus dacă distrug tancuri NATO în Ucraina

Rusia oferă trupelor sale un salariu bonus ca să distrugă tancurile furnizate Ucrainei de țările NATO, potrivit unor documente americane, dezvăluite și analizate de The New York Times și preluate de Insider.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.