Mâncarea servită într-un spital, apreciată de unul din cele mai prestigioase ghiduri de restaurante din lume

mancare spital
Shutterstock

Mâncarea servită într-un spital din vestul Belgiei a fost apreciată de un prestigios ghid de restaurante francez, informează Reuters.

 

AZ Groeninge, situat în oraşul Kortrijk, a devenit primul spital din Benelux recunoscut oficial de Gault & Millau pentru calitatea preparatelor pe care le serveşte pacienţilor.

Marc Declerck, director executiv al Gault & Millau Benelux, a spus că producătorul ghidului colaborează de peste 10 ani cu companii şi cămine de bătrâni în ceea ce priveşte mesele servite angajaţilor sau rezidenţilor.

Spitalul a adus experţi de la Gault & Millau pentru a examina mâncarea şi a oferi sfaturi pentru îmbunătăţirea meselor, în special în ceea ce priveşte preparatele din peşte, sosurile şi mâncărurile din cartofi.

”Oamenii nu vor neapărat lucruri complicate. Să fie sănătos, să fie gustos”

Citește și
cladiri demolate galati
Două corpuri ale unor spitale din Galați vor fi demolate. La un cutremur s-ar prăbuși. GALERIE FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ghidul a stabilit ulterior că preparatele oferite de spital au un standard înalt, iar Declerck a spus că ar fi fericit să poată servi unele dintre preparate chiar la el acasă.

Cel mai important sfat, a spus el, este folosirea unor ingrediente de calitate şi a unor reţete simple.

''Oamenii nu vor neapărat lucruri complicate. Să fie sănătos, să fie gustos... Încercaţi să gătiţi pentru ei ca şi cum aţi găti pentru propria persoană'', a spus el.

Preparatele destinate pacienţilor nu vor fi efectiv prezente în ghidul anual al restaurantelor, dar au fost certificate în mod oficial de Gault & Millau pentru 2023.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Asociațiile și organizațiile neguvernamentale care modernizează spitale cu banii lor își vor putea recupera TVA-ul
Asociațiile și organizațiile neguvernamentale care modernizează spitale cu banii lor își vor putea recupera TVA-ul

Asociațiile și organizațiile neguvernamentale care modernizează spitale cu banii lor își vor putea recupera TVA-ul.

Două corpuri ale unor spitale din Galați vor fi demolate. La un cutremur s-ar prăbuși. GALERIE FOTO
Două corpuri ale unor spitale din Galați vor fi demolate. La un cutremur s-ar prăbuși. GALERIE FOTO

După dezastrul din Turcia și Şiria, autoritățile din Galați au decis să demoleze două pavilioane spitalicești cu risc seismic ridicat. Sunt clădiri foarte vechi care la un cutremur puternic s-ar prăbuși.

Criză de medici în spitalele din sudul țării. Majoritatea pacienților sunt trimiși în Capitală
Criză de medici în spitalele din sudul țării. Majoritatea pacienților sunt trimiși în Capitală

Lipsa medicilor din multe spitale din ţară aglomerează unitățile din București. Județele din sudul țării nu pot asigura gărzile pentru tratarea bolnavilor cu infarct sau accident vascular cerebral, iar bolnavii sunt trimiși în Capitală.

Lipsa medicilor din multe spitale din țară aglomerează unitățile din București. Autoritățile ridică din umeri
Lipsa medicilor din multe spitale din țară aglomerează unitățile din București. Autoritățile ridică din umeri

Lipsa medicilor din multe spitale din țară aglomerează unitățile din București. Județele din sudul țării nu pot asigura gărzile pentru tratarea bolnavilor cu infarct sau accident vascular cerebral, iar bolnavii sunt trimiși în Capitală.

Guvernul alocă 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale, cu împrumuturi de la BEI
Guvernul alocă 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale, cu împrumuturi de la BEI

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Executivul urmează să aprobe un proiect de lege prin care se vor asigura aproximativ 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.