Finlanda a anunțat că își depune candidatura la NATO. Președintele Sauli Niinisto: „Este o zi istorică”

Finlanda va decide la 12 mai să îşi depună candidatura la NATO
Profimedia

Finlanda își dorește să devină membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și își va depune candidatura, au anunțat președintele finlandez Sauli Niinisto și prim-ministrul finlandez Sanna Marin.

Anunțul a fost făcut duminică și a fost explicat ca fiind o consecință directă a invaziei Ucrainei de către Rusia, conform agențiilor de presă internaționale, citate de Agerpres.

„Aceasta este o zi istorică. O nouă epocă începe,” a declarat Niinisto în timpul unei conferinţe de presă.

Procesul de aderare a Finlandei la NATO

O aplicație formală a Finlandei pentru aderare la alianța militară va fi depusă la sediul NATO din Bruxelles, cel mai probabil săptămâna viitoare, conform Daily Mail.

Parlamentul finlandez urmează să examineze luni proiectul de aderare, iar mai apoi să organizeze un vot, potrivit preşedintelui camerei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu susţinerea declarată sâmbătă de Partidul Social-Democrat al premierului Sanna Marin, acest vot ar urma să se traducă printr-un sprijin ferm din partea celor 200 de parlamentari finlandezi.

„Sperăm că Parlamentul va confirma decizia ca Finlanda să-şi depună candidatura de aderare în zilele următoare. Ea va fi bazată pe un mandat clar,” a spus Sanna Marin.

Discuție telefonică între președintele Finlandei și Vladimir Putin

Sâmbătă, preşedintele finlandez l-a contactat telefonic pe omologul său rus Vladimir Putin pentru a-l informa cu privire la cererea iminentă de aderare a ţării sale la NATO, ceea ce a suscitat ameninţări cu represalii din partea Moscovei.

Preşedintele rus i-a semnalat că aderarea la NATO „ar fi o eroare”, apreciind că „nu există nicio ameninţare la adresa Finlandei”, potrivit Kremlinului.

În Finlanda, războiul din Ucraina a dus la o creştere istorică a sprijinului în favoarea aderării la NATO, pentru a se proteja mai bine în faţa Rusiei, cu care această ţară are o frontieră comună de 1.300 de kilometri.

Potrivit celor mai recente sondaje, numărul finlandezilor care doresc aderarea ţării lor la NATO a depăşit trei sferturi din populaţie, triplându-se comparativ cu perioada de dinaintea invaziei ruse asupra Ucrainei.

Și Suedia plănuiește să anunțe planurile sale cu privire la aderarea la NATO duminică, potrivit publicației britanice.

Turcia se opune aderării Finlandei și Suediei la NATO. Ce spune Mircea Geoană

Însă, președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan, a cărui țară este membru NATO din 1952, a declarat că se opune aderării celor două țări la NATO.

Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, a spus că este încrezător că îl poate determina pe Erdoğan să își schimbe poziția.

„Turcia este un aliat important și și-a exprimat îngrijorări care sunt adresate între prieteni și aliați,” a spus Geoană.

„Sunt încrezător că dacă aceste țări decid să urmărească apartenența la NATO, vom putea să îi primim, să găsim toate condițiile îndeplinite pentru consens,” a adăugat acesta.

„Finlanda și Suedia sunt deja cei mai apropiați parteneri ai NATO,” a mai spus Geoană.

CITEȘTE ȘI: Avertismentul Rusiei privind aderarea Suediei și Finlandei la NATO în următoarele zile: „Va fi necesar să reacţionăm”

Analiză The Guardian. De ce nu sunt Suedia și Finlanda în NATO încă? Îi va primi alianța?

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.