Iranul a eliberat petrolierul capturat în luna iulie de Gardienii Revoluției

petrolier capturat de Iran

Purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabiei, a anunţat luni că petrolierul suedez sub pavilion britanic Stena Impero, sechestrat în iulie de către Iran în strâmtoarea Ormuz, a fost eliberat şi este de acum ”liber în mişcările sale”.

Potrivit Agerpres, care citează France Presse, ”procedura legală a luat sfârşit, iar condiţiile pentru eliberarea petrolierului au fost îndeplinite, aşa încât petrolierul este de acum liber în mişcările sale”. 

 Rabiei, referindu-se la nava suedeză Stena Impero.

Totuşi, Rabiei nu a precizat când nava va reveni pe mare.

Petrolierul de 183 metri, sechestrat la 19 iulie de Gardienii revoluţiei, corpul de elită al Republicii islamice, a fost condus în portul Bandar Abbas (sud).

Citește și
donald trump
Răspunsul lui Trump, întrebat dacă va ataca Iranul. "Există opţiunea ultimă"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Autorităţile iraniene au acuzat nava că a ignorat semnale SOS şi şi-a oprit transponderul după ce s-a ciocnit cu o barcă de pescuit.

Stena Impero a fost sechestrată cu un echipaj de 23 de persoane la bord. Şapte dintre acestea au fost eliberate la 4 septembrie. Stena Bulk, societatea care deţine petrolierul, şi-a exprimat duminică speranţa într-o eliberare rapidă a navei, manifestând totodată rezerve.

'Nu vrem să luăm nimic ca pe ceva sigur. Vrem să ne asigurăm că nava părăseşte apele teritoriale iraniene', a declarat directorul Stena Bulk, Erik Hanell, postului de televiziune suedez SVT.

La 4 iulie, capturarea navei a intervenit la câteva ore după anunţul unei instanţe din Gibraltar privind prelungirea sechestrului pus pe petrolierul iranian Grace I de către poliţia şi autorităţile vamale din acest teritoriu britanic situat în extremitatea sudică a Spaniei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Americanii au dovada că Iranul s-ar afla în spatele atacului cu drone din Arabia Saudită
Americanii au dovada că Iranul s-ar afla în spatele atacului cu drone din Arabia Saudită

Atacurile care au vizat infrastructuri petroliere din Arabia Saudită au fost într-adevăr comise de Iran şi aprobate de ayatollahul Ali Khamenei, a informat miercuri canalul american de televiziune CBS News.

Răspunsul lui Trump, întrebat dacă va ataca Iranul.
Răspunsul lui Trump, întrebat dacă va ataca Iranul. "Există opţiunea ultimă"

Liderul de la Casa Albă ar putea pregăti o ripostă dură împotriva Iranului,după atacurile comise sâmbătă împotriva infrastructurilor petroliere saudite.

Criză globală după atacul din Arabia Saudită. Putin: ”Suntem pregătiți”
Criză globală după atacul din Arabia Saudită. Putin: ”Suntem pregătiți”

Arabia Saudită invită experţi internaţionali să ancheteze atacarea instalaţiilor sale petroliere, agresiune pentru care Washingtonul suspectează Iranul.

Trump: ”Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva
Trump: ”Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva". Decizia luată de saudiți

Arabia Saudită invită experţi internaţionali să ancheteze atacarea instalaţiilor sale petroliere, agresiune pentru care Washingtonul suspectează Iranul.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.