După Donald Trump, și Vladimir Putin a fost propus la Premiul Nobel pentru Pace. Care ar fi meritele sale

Vladimir Putin, propus la Premiul Nobel pentru Pace. Care ar fi meritele sale
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021, distincţie la care aspiră de asemenea omologul său american Donald Trump, a anunţat joi scriitorul rus Serghei Komkov.

 

''Propunerea a fost trimisă pe 9 septembrie şi pe 10 a fost primită de Comitetul Nobel de la Oslo'', a spus Komkov la o conferinţă de presă desfăşurată la agenţia Rosbalt.

Komkov, director al revistei ''President'', a susţinut că abia după propunerea sa un parlamentar norvegian a propus ca premiul să-i fie acordat lui Trump pentru contribuţia acestuia la acordul de normalizare a relaţiilor între Israel şi Emiratele Arabe Unite.

Cât despre justificarea iniţiativei sale, scriitorul rus, un susţinător al liderului de la Kremlin, afirmă că aceasta este sprijinită de principalele personalităţi ale culturii şi ştiinţei ruse.

Citește și
Lukașenko se întâlnește cu Putin, în timp ce protestele masive continuă în Belarus
Lukașenko se întâlnește cu Putin, în timp ce protestele masive continuă în Belarus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Ca lider al uneia dintre principalele ţări ale lumii, el face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii nu doar pe teritoriul propriei ţări, ci contribuie activ la soluţionarea paşnică a conflictelor izbucnite pe planetă'', a notat Komkov în scrisoarea trimisă.

El subliniază că în timpul pandemiei de COVID-19 preşedintele Rusiei a dispus trimiterea de ajutoare către circa 30 de ţări, printre care se numără SUA, China, Venezuela, Italia şi Iran.

De asemenea, continuă Serghei Komkov, Putin şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile umanitare şi religioase incluzând cuvântul ''Dumnezeu'' în Constituţia rusă.

 

Kremlinul consideră că ar fi ”fantastic”

 

Vorbind despre această propunere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că ar fi ''fantastic'' dacă Putin primeşte Nobelul, adăugând că în caz contrar ''nu se întâmplă nimic''.

Vladimir Putin a fost propus pentru Premierul Nobel pentru Pace şi în anul 2014, meritul invocat atunci fiind prezentarea planului pentru neutralizarea arsenalului sirian de arme chimice şi evitarea astfel a unei intervenţii militare occidentale.

Până în prezent numai doi ruşi au primit Nobelul pentru Pace, fizicianul şi disidentul Andrei Saharov şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov.

Acesta din urmă ar avea astfel dreptul să promoveze candidatura lui Putin, dar este puţin probabil să o facă, dat fiind că el l-a criticat adesea pe actualul lider de la Kremlin, printre altele şi pentru involuţia democratică a Rusiei din ultimii ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Macron îi cere explicații lui Putin, cu privire la otrăvirea lui Navalnîi. Reacția președintelui rus
Macron îi cere explicații lui Putin, cu privire la otrăvirea lui Navalnîi. Reacția președintelui rus

Emmanuel Macron a discutat luni cu Vladimir Putin şi i-a cerut ”să se facă lumină deplin, de îndată” cu privire la ”tentativa de asasinare” a opozantului rus Aleksei Navalnîi, pe care o cataloghează drept o ”otrăvire”.

Lukașenko se întâlnește cu Putin, în timp ce protestele masive continuă în Belarus
Lukașenko se întâlnește cu Putin, în timp ce protestele masive continuă în Belarus

Președintele din Belarus, Alekandr Lukașenko, a plecat în Rusia unde urmează să aibă o întâlnire cu omologul său, Vladimir Putin.

Rusia a depăşit pragul de 1 milion de infectări cu coronavirus. Mesajul lui Putin pentru elevi
Rusia a depăşit pragul de 1 milion de infectări cu coronavirus. Mesajul lui Putin pentru elevi

Rusia a depăşit marţi pragul de un milion de contaminări cu noul coronavirus, în timp ce se redeschid şcolile. în urma implementării unor noi măsuri de securitate obligatorii împotriva Covid-19, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.