China s-a împăcat cu SUA. Ce a spus președintele Xi Jinping după întâlnirea neprogramată cu secretarul de stat Blinken

Xi Jinping Antony Blinken
Imago

Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat luni, cu prilejul unei întâlniri cu secretarul american de stat Antony Blinken, "progresele" şi "terenurile de înţelegere" între Beijing şi Washington, în pofida tensiunilor, relatează AFP şi DPA.

 

Această întrevedere a avut loc în a doua şi ultima zi a vizitei lui Blinken în China, o premieră în aproape cinci ani pentru un şef al diplomaţiei americane, fiind confirmată în ultimul moment.

"Cele două părţi au făcut progrese (în această luni dimineaţă) şi au ajuns la terenuri de înţelegere asupra anumitor chestiuni specifice", neprecizate, a subliniat Xi Jinping, calificând aceste progrese drept "un lucru foarte bun", potrivit unei înregistrări difuzate de televiziunea publică CCTV.

"Sper că prin intermediul acestei vizite, secretarul de stat Blinken va aduce un rezultat pozitiv pentru stabilizarea relaţiilor între China şi SUA", i-a spus Xi interlocutorului său.

Beijingul cere americanilor să nu mai alimenteze ”teoria amenințării chineze”

Citește și
Xi Jinping
Xi Jinping le-a transmis șefilor securității naționale din China să se pregătească pentru "cele mai grave scenarii"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Întrevederea cu Xi Jinping a avut loc după două zile de diplomaţie bilaterală intensivă, potrivit DPA. Blinken s-a întâlnit şi cu principalul responsabil de politica externă de la Beijing, Wang Yi, şi cu ministrul de externe Qin Gang.

Potrivit media de stat, Wang a declarat că vizita lui Blinken are loc "într-o conjunctură critică în relaţiilor sino-americane", care se află "într-o spirală descendentă".

De asemenea, Wang Yi a cerut părţii americane să nu mai alimenteze "teoria ameninţării chineze", potrivit CCTV.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Motivul pentru care Bill Gates s-a dus în China să se întâlnească cu președintele Xi Jinping. ”Sunteți primul” | VIDEO
Motivul pentru care Bill Gates s-a dus în China să se întâlnească cu președintele Xi Jinping. ”Sunteți primul” | VIDEO

Cofondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, a fost primit vineri la Beijing de preşedintele chinez Xi Jinping, cu ocazia primei sale vizite în această ţară după mai mult de trei ani, menită să susţină eforturile Chinei în domeniul cercetării medicale.

 

Xi Jinping le-a transmis șefilor securității naționale din China să se pregătească pentru
Xi Jinping le-a transmis șefilor securității naționale din China să se pregătească pentru "cele mai grave scenarii"

Liderul chinez Xi Jinping le-a cerut celor mai importanți responsabili ai securității naționale să se gândească la "cele mai grave scenarii" și să se pregătească pentru "mări furtunoase".

Promisiunea făcută Rusiei de președintele chinez Xi Jinping. Mesajul transmis la întâlnirea cu premierul rus
Promisiunea făcută Rusiei de președintele chinez Xi Jinping. Mesajul transmis la întâlnirea cu premierul rus

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a promis miercuri premierului rus Mihail Mişustin, aflat într-o vizită la Beijing, ”susţinerea fermă” chineză în dosarele care ţin de ”interesele fundamentale” ale Rusiei, relatează AFP.

Xi Jinping a chemat în China șase șefi de stat. Mesaj clar pentru aceste țări
Xi Jinping a chemat în China șase șefi de stat. Mesaj clar pentru aceste țări

Preşedintele chinez Xi Jinping îndeamnă vineri China şi Asia Centrală ”să exploateze deplin” posibilităţile cooperării în domeniul comerţului, economiei şi capacităţii industriale, adresându-se şefilor de stat a cinci foste republici sovietice.

Reacția lui Xi Jinping când Volodimir Zelenski i-a spus că Ucraina vrea să recupereze toate teritoriile cucerite de Rusia
Reacția lui Xi Jinping când Volodimir Zelenski i-a spus că Ucraina vrea să recupereze toate teritoriile cucerite de Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit vineri seara noi detalii din recenta sa convorbire telefonică cu preşedintele chinez Xi Jinping, prima conversaţie între cei doi lideri de la invazia rusă în Ucraina, relatează DPA, Unian şi Focus.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.