Anglia va interzice, începând din octombrie, vesela din plastic de unică folosință. Care este motivul

tacamuri plastic
Shutterstock

Departamentul pentru Mediu şi Agricultură de la Londra a anunţat sâmbătă că va interzice în Anglia, începând din octombrie, vesela din plastic de unică folosinţă pentru a proteja oceanele de poluarea cu plastic.

 

Farfuriile, tacâmurile, bolurile şi tăvile din plastic de unică folosinţă şi anumite tipuri de pahare sau ambalaje din polistiren vor fi, de asemenea, interzise, în special în cazul distribuitoarelor, restaurantelor, hotelurilor şi vânzărilor de alimente la pachet, informează AFP, citată de Agerpres.

Aceste măsuri au fost adoptate în urma unei consultări publice din care a reieşit un sprijin puternic pentru eliminarea acestor ustensile de pe piaţă.

Potrivit Departamentului, Anglia foloseşte anual 2,7 miliarde de tacâmuri de unică folosinţă, dintre care doar 10% sunt reciclate.

Companiile care nu respectă interdicţia vor fi amendate, iar în cazul încălcărilor repetate se poate aplica o sancţiune penală.

Citește și
sticle
Sistemul de garanție-returnare a început cu înregistrarea firmelor. Care este data limită și când va fi operațional programul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt mândră de eforturile noastre” de a limita poluarea cu plastic şi de a proteja oceanele, a salutat decizia ministrul Mediului Therese Coffey, invocând interdicţia deja implementată asupra „microbilelor, paielor, beţişoarelor de amestecat (băuturi) şi beţişoarelor de urechi cu vată din bumbac” din plastic. Ea a adăugat că taxarea pungilor de plastic a făcut ca vânzarea acestora să scadă cu 97% în marile supermarketuri.

Cu toate acestea, interdicţia nu se va aplica farfuriilor, tăvilor şi bolurilor folosite ca ambalaje în „produse şi preparate alimentare preambalate pentru autoservire”.

Guvernul studiază posibilitatea unor noi măsuri, care vizează şerveţelele, filtrele de cafea şi pliculeţele.

ONG-ul de mediu Greenpeace a salutat interzicerea „anumite articole din plastic” şi a spus că „suntem inundaţi de plastic, iar această decizie este ca şi cum am folosi un mop în loc să închidem robinetul”.

Într-un comunicat de presă, Greenpeace adaugă că „avem nevoie ca guvernul să adopte o strategie semnificativă de reducere a materialelor plastice, cu obiective şi sisteme pentru reutilizarea” recipientelor. „Este timpul să încetăm să facem jocul lobbiştilor, să promovăm soluţii false şi să ne aruncăm deşeurile de plastic în ţările care sunt cel mai puţin implicate în criza climatică”, a insistat ONG-ul.

Ustensilele din plastic de unică folosinţă au fost deja interzise în Uniunea Europeană din iulie 2021.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie a folosit o pungă de plastic pentru a-și vopsi părul. Ce a ieșit după 30 de minute a devenit viral
O femeie a folosit o pungă de plastic pentru a-și vopsi părul. Ce a ieșit după 30 de minute a devenit viral

O mama din Marea Britanie și-a vopsit accidental părul cu logo-ul Asda (lanț britanic de supermarketuri), când a folosit una dintre pungile lor de plastic ca să își vopsească părul, scrie Mirror.co.uk.

Sistemul de garanție-returnare a început cu înregistrarea firmelor. Care este data limită și când va fi operațional programul
Sistemul de garanție-returnare a început cu înregistrarea firmelor. Care este data limită și când va fi operațional programul

Un pas important pentru returnarea ambalajelor de sticlă, plastic și metal a fost făcut joi, o dată cu începerea înregistrării în baza de date a producătorilor și comercianților de băuturi și alimente. Înregistrarea se poate face până pe 28 februarie 2023

Microparticulele de plastic pot traversa placenta ajungând astfel la copiii nenăscuţi. Avertismentul oamenilor de știință
Microparticulele de plastic pot traversa placenta ajungând astfel la copiii nenăscuţi. Avertismentul oamenilor de știință

Microparticulele de plastic pot traversa placenta ajungând astfel la copiii nenăscuţi, conform constatărilor „îngrijorătoare” ale unui studiu condus de cercetători din Norvegia.

Rusia a încetat să mai folosească dronele kamikaze iraniene în Ucraina. Motivul uluitor care a „înghețat” temuta armă
Rusia a încetat să mai folosească dronele kamikaze iraniene în Ucraina. Motivul uluitor care a „înghețat” temuta armă

Rusia nu ar mai folosi dronele sinucigașe de fabricație iraniană din cauza frigului, a declarat un oficial ucrainean, care a precizat că dronele sunt fabricate din plastic și alte materiale care nu pot face față înghețului.

Comisia Europeană cere folosirea ambalajelor reutilizabile la livrări. Tone de ambalaje ajung la gunoi, de sărbători
Comisia Europeană cere folosirea ambalajelor reutilizabile la livrări. Tone de ambalaje ajung la gunoi, de sărbători

Zeci de mii de cadouri sunt ambalate zilnic în această lună specială, în magazine. În urmă, tone de hârtie și plastic vor ajunge la gunoi. Ca să mai reducă risipa, comisarii europeni cer companiilor din statele membre să împacheteze în ambalaje reutilizab

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.