Hackerii din Rusia și Coreea de Nord ar încerca să fure date despre vaccinurile împotriva Covid-19. Anunțul Microsoft

hackeri
Getty

Microsoft a declarat că a detectat încercări ale hackerilor susținuți de statul din Rusia și Coreea de Nord de a fura date valoroase de la companii farmaceutice de vârf și cercetători în domeniul vaccinurilor.

Potrivit companiei, cele mai multe dintre atacuri nu au avut succes, însă nu se cunoaște numărul celor care au reușit să fure informații, transmite Daily Mail.

Hackerii susținuți de stat au vizat și producătorii de vaccinuri, a declarat guvernul SUA în iulie.

Microsoft a declarat că majoritatea țintelor, situate în Canada, Franța, India, Coreea de Sud și Statele Unite, erau „direct implicate în cercetarea pentru găsirea vaccinurilor și a tratamentelor pentru Covid-19”.

Compania a identificat unul dintre grupurile de hackeri susținute de stat ca „Fancy Bear”, agenții militari ruși despre care Centrul Național de Securitate Cibernetică din Marea Britanie a declarat, în iulie, că se află în spatele acestor încercări de intruziune. Alți doi erau din grupul Lazarus din Coreea de Nord și un grup pe care Microsoft îl numește Cerium.

Citește și
Grup celebru de hackeri, eliminat de polițiștii din SUA și Europa. Legătura nebănuită cu România
Atacurile cibernetice, mai dese, mai puternice și mai rafinate. Raportul Agenției pentru Securitate Cibernetică a UE
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Majoritatea eforturilor de spargere au implicat încercări de a fura datele de conectare ale persoanelor asociate cu organizațiile vizate.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Orele de curs, deturnate la școli din Capitală. Elevii trebuie să își schimbe parolele de acces
Orele de curs, deturnate la școli din Capitală. Elevii trebuie să își schimbe parolele de acces

Elevii și liceenii din Capitală vor trebui să își schimbe parolele de acces la platformele pe care se țin cursurile online. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a trimis o înștiințare oficială.

Atacurile cibernetice, mai dese, mai puternice și mai rafinate. Raportul Agenției pentru Securitate Cibernetică a UE
Atacurile cibernetice, mai dese, mai puternice și mai rafinate. Raportul Agenției pentru Securitate Cibernetică a UE

Atacurile cibernetice sunt din ce în ce ma puternice și mai sofisticate și au crescut constant în ultimul an, se arată într-un raport al Uniunii Europene al Agenției pentru Securitate Cibernetică (ENISA).

Hackerii, cea mai nouă problemă pentru spitale. Cine vine în ajutorul unităților medicale
Hackerii, cea mai nouă problemă pentru spitale. Cine vine în ajutorul unităților medicale

Şi aşa pline de probleme, spitalele României sunt vulnerabile inclusiv în fața hackerilor.

A apărut înșelăciunea „mesaj de la șef”. Cum încearcă infractorii cibernetici să ia banii de la firme
A apărut înșelăciunea „mesaj de la șef”. Cum încearcă infractorii cibernetici să ia banii de la firme

Cea mai nouă înșelăciune online este frauda de tip „mesaj de la șef”, o variantă rafinată a deja clasicei înșelăciuni accidentul.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.