România, printre cele 18 ţări UE cu o inflaţie de două cifre în luna septembrie

Inflatie
Shutterstock

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a continuat să crească în luna septembrie până la 10,9%, de la 10,1% în luna august, ţările membre cu cele mai ridicate rate fiind Estonia (24,1%), Lituania (22,5%) şi Letonia (22%), arată Eurostat.

Comparativ cu luna august, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şase state membre, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în alte 20 de state membre, inclusiv în România, de la 13,3% până la 13,4%. Nu mai puţin de 18 state membre, printre care se numără şi România, au înregistrat în luna septembrie o rată anuală a inflaţiei mai mare de 10%.

Ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei în luna septembrie au fost Franţa (6,2%), Malta (7,4%) şi Finlanda (8,4%).

În luna septembrie 2021, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a fost de 3,6% iar în România a fost de 5,2%.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a crescut de la 9,1% în luna august, până la 9,9% în luna septembrie. În urmă cu un an, rata inflaţiei în zona euro era de 3,4%. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 4,19 puncte procentuale, urmată de preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări care au crescut cu 2,47 puncte procentuale şi preţurile la servicii care au înregistrat un avans de 1,80 puncte procentuale.

Citește și
harta europa
Europa tremură în așteptarea iernii. Criza provocată de inflație și de dependența de gazele rusești se adâncește
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 19,12%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 16,61%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%.

Rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, au susţinut reprezentanţii Băncii Naţionale a României, într-un comunicat transmis în data de 5 octombrie 2022.

În luna august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunţa că prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an este estimată la 13,9%, iar pentru finalul lui 2023 la 7,5%.

Fondul Monetar Internaţional a revizuit semnificativ în creştere estimările privind avansul preţurilor de consum în România pentru acest an, de la 9,3% până la 13,3%, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat de instituţia financiară internaţională. Când vine vorba de rata inflaţiei la finalul anului, FMI prognozează că, la sfârşitul acestui an, preţurile de consum din România vor afişa o creştere de 14,7%, urmând ca la finele lui 2023 să se reducă până la 7,7%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
10 sfaturi pentru a-ți reduce cheltuielile pe timp de criză. 64% dintre români sunt afectați de inflație, arată un studiu
10 sfaturi pentru a-ți reduce cheltuielile pe timp de criză. 64% dintre români sunt afectați de inflație, arată un studiu

Scumpiri în magazine, criză energetică, dobânzi mai mari, război, sunt crize acumulate, fără precedent și care ne afectează pe cei mai mulți dintre noi.

Europa tremură în așteptarea iernii. Criza provocată de inflație și de dependența de gazele rusești se adâncește
Europa tremură în așteptarea iernii. Criza provocată de inflație și de dependența de gazele rusești se adâncește

În așteptarea iernii, toată Europa tremură. Dependența de gazele naturale rusești, dar și creșterea fără precedent a inflației creează mari probleme.    

Inflație de peste 80% în Turcia. Politica lui Erdogan de a stimula economia cu inflație a sacrificat puterea de cumpărare
Inflație de peste 80% în Turcia. Politica lui Erdogan de a stimula economia cu inflație a sacrificat puterea de cumpărare

Inflația din Turcia ar urma să scadă spre o rată anuală de sub 70% abia spre finalul anului, estimează economiștii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.