Fermierii din Sahara Olteniei au scos primii cartofi noi. Prețul cu care se vând

×
Codul embed a fost copiat

Nisipurile din sudul ţării dau primii cartofi noi din țară! În pământurile fertile de aici, se coc roadele timpurii, cu gust delicios, numai bune de prăjit în tigaie. Până acum, piețele erau pline de marfă din Turcia sau Egipt.

Fermierii din Sahara Olteniei, cum este numită zona de la sud de lângă Dunăre, spun că iarna blândă a favorizat culturile de cartofi timpurii. Un producător a venit cu marfa în Capitală.

Gelu Firan, producător: "Este prima producție, faţă de anul trecut cu 2 săptămâni mai devreme. A fost primăvara mai călduroasă. Când am ajuns pe piaţă, oamenii, 4 din 5 ziceau că e din Grecia sau Egipt."

Florentina Gheorghiță, producător: "Cei mari îi punem de-o parte, cei mici la fel. La piaţă, sinceră să fiu, sunt căutaţi mult mai bine astea mici decât ai mari... lumea nu ne crede că sunt cartofi de România şi au explodat toate pieţele că sunt cartofi din Olanda, din Grecia. Noi aici nu adaugăm chimicale, doar bălegar de grajd."

Piaţa românească este invadată, încă din iarnă, de cartofi din Egipt, Turcia şi Grecia.

Citește și
În bucătăria românească, varza este nelipsită indiferent de anotimp
Planta care îi va salva pe fermierii români în bătălia cu clima. "Scapă şi la ploi acide"
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Producător: "Diferenţa dintre cartoful românesc şi cel din Ungaria sau Grecia e mult mai dulce, în primul rând, e mult mai sănătos, numai cu îngrăşământ de grajd şi vedeţi cât sunt de mari."

Petre Daea, ministrul Agriculturii: "Din nefericire, sigur, se importă. Ei se realizează în alte ţări unde clima le permite. Vor apărea şi la noi cartofii timpurii."

Peste trei săptămâni, spun fermierii, vor ieşi şi culturile din câmp.

Producător: "Cartofii extratimpurii sunt puşi la solar pentru că ieşim mai devreme, cei care sunt la rece e o cantitate mai mare, dar ieşim mult mai târziu cu ei, e frig. Productia la solar e 5-6 tone, pe când cei de afară e la 10-15 tone...compensează preţul."

Fermierii din sudul Olteniei au înfiinţat şi o cooperativă ca să-şi negocieze singuri preţul pentru export.

Vergică Sovăilă, primar comuna Călărași: "De la noi polonezii iau o cantitate foarte mare, scopul înfiiințării acelei cooperative este ca să poată să ia licenţa şi să exporte, adică să nu facă polonezul preţul şi să îl facem noi."

Agricultorii vând cartofii de solar cu 8-10 lei kilogramul însă din cauza intermediarilor, marfa ajunge pe tarabă cu 15 lei şi chiar mai mult.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Daea a inaugurat o cultură de sparanghel cu un sobor de preoţi şi cu ambasadorul Germaniei
Daea a inaugurat o cultură de sparanghel cu un sobor de preoţi şi cu ambasadorul Germaniei

Investiţie iniţială mare, 3 ani de pregătiri, apoi, un profit constant şi sigur, timp de un deceniu. Aşa arăta planul sumar al unei culturi de sparanghel, noua idee de afaceri pe care o promovează ministrul Agriculturii.

Planta care îi va salva pe fermierii români în bătălia cu clima.
Planta care îi va salva pe fermierii români în bătălia cu clima. "Scapă şi la ploi acide"

Suntem în Postul Paștelui, iar varza este nelipsită de pe mesele credicioșilor. Românii o preferă însă, indiferent de restricții sau de anotimp.

Preţul mieilor de Paşte ar putea creşte considerabil. Cât va costa un kilogram
Preţul mieilor de Paşte ar putea creşte considerabil. Cât va costa un kilogram

România a reluat exportul de carne de oaie în Iran şi în următoarele 6 luni va trimite aproape 800 de mii de ovine. Asta după ce Iranul a simplificat condiţiile sanitare de import din statele membre ale Uniunii Europene.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.