Reședința premierului canadian Justin Trudeau a fost închisă din cauza șoarecilor morți din pereți

justin trudeau
Getty

Locuința în care a copilărit Justin Trudeau a fost invadată de un număr atât de mare de șoareci încât autoritățile au fost nevoite să o închidă. Aerul a devenit irespirabil din cauza rozătoarele moarte din pereți, scrie The Guardian.

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a petrecut anii copilăriei în această casă pe când tatăl său era premier, dar după ce a preluat el puterea în 2015 și-a schimbat locuința și nu a mai dorit să revină în casa copilăriei.

Documentele, obținute de National Post, subliniază faptul că în zeci de ani de neglijență reședința oficială a premierului a ajuns plină de mucegai, cu geamurile crăpate, instalațiile sanitare defecte și un sistem electric, un adevărat pericol de incendiu.

Dar numărul mare de șoareci care au invadat clădirea a dat mari dureri de cap autorităților.

„Există o infestare importantă de rozătoare, care nu poate fi rezolvată pe deplin până când problemele anvelopei clădirii nu sunt rezolvate”, conform documentelor interne din iunie.

Citește și
Justin Trudeau și Xi Jinping
Xi Jinping a cedat și l-a certat în public pe Justin Trudeau. Imaginile au făcut înconjurul internetului. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pereții interiori ai clădirii conțin azbest periculos și nu pot fi îndepărtați până când nu este pus în aplicare un plan de remediere.

„Între timp, folosim momeală pentru a controla situația”, spun autoritățile care completează că excrementele și cadavrele rozătoarelor rămân o mare problemă și pentru calitatea aerului.

În plus, documente suplimentare obţinute de Ottawa Citizen arată că, deşi nelocuită, reşedinţa acumulează facturi costisitoare la utilităţi. Factura de electricitate a clădirii în ianuarie a fost de aproape 5.000 de dolari canadieni, la care se adaugă 3.153 de dolari canadieni pentru gaz şi 568 de dolari canadieni pentru apă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avioanele americane au doborât un „obiect neidentificat” deasupra Canadei. Reacția lui Trudeau
Avioanele americane au doborât un „obiect neidentificat” deasupra Canadei. Reacția lui Trudeau

Încă un „obiect neidentificat” a fost doborât deasupra spațiului aerian nord-american, a anunțat, sâmbătă, premierul Canadei, Justin Trudeau, informează BBC.

Xi Jinping a cedat și l-a certat în public pe Justin Trudeau. Imaginile au făcut înconjurul internetului. VIDEO
Xi Jinping a cedat și l-a certat în public pe Justin Trudeau. Imaginile au făcut înconjurul internetului. VIDEO

Liderul chinez Xi Jinping a fost surprins miercuri într-un moment de o sinceritate rară, în care a fost filmat în timp ce îl mustra pe omologul său canadian, premierul Justin Trudeau, pentru ceea ce el a descris drept discuţii „scurse” către presă.

Premierul canadian a căzut în plasa unor informaţii false, pe care le-a postat pe Twitter. Mesajul a fost ulterior șters
Premierul canadian a căzut în plasa unor informaţii false, pe care le-a postat pe Twitter. Mesajul a fost ulterior șters

Premierul canadian Justin Trudeau a postat luni un tweet în care spunea: „Canada denunţă decizia barbară a regimului iranian de a impune pedeapsa cu moartea pentru aproape 15.000 de protestatari”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.