Suspectul olandez ar fi acționat în mai multe județe. Procurorul general: „A fost de 4 ori în țară”

×
Codul embed a fost copiat

Procurorul general, Bogdan Licu, a declarat marți că suspectul olandez din cazul fetiței de 11 ani ucise în Dâmbovița, a mai venit în România de patru ori.

Bogdan Licu a menţionat că, având în vedere şi cazul Caracal, în premieră, la nivelul Ministerului Public, se desfăşoară un control tematic, fiind verificate toate cazurile de dispariţii din ultimii zece ani.

”Nu avem dovada oficială că s-a sinucis. Când vom avea o confirmare oficială, se va dispune clasarea cauzei prin moartea făptuitorului, în legătură cu cazul de la Dâmboviţa”, a afirmat Bogdan Licu, precizând că la acest moment există doar o comunicare a colegilor din Olanda şi că, deşi va exista clasare, în continuare anchetatorii vor urmări toate pistele legate de prezenţa cetăţeanului olandez în România, potrivit News.ro

Licu a precizat că există suspiciuni că cetăţeanul olandez a acţionat şi în alte judeţe, el venind în România de cel puţin patru ori.

"Începând de ieri am dispus preluarea cauzei la Parchetul General pentru că există suspiciuni că activitatea infracţională a acestui individ s-a desfăşurat pe raza mai multor judeţe şi există o mobilizare mai amplă. În acest moment, nu ştim (dacă există şi alte victime - n.r.), dar trebuie să verificăm toate pistele. El a fost de cel puţin câteva ori în ţară. Noi ştim acum de patru, s-ar putea să fi fost de mai multe ori. (...) Nu ştim (dacă a avut complici - n.r.). Nu avem date la acest moment. El a fost în multe locuri din ţară. Noi desfăşurăm acum activităţi complexe. Ieri s-a emis un ordin european de anchetă. Apelăm la colegii din Olanda care ne sprijină şi sunt foarte deschişi colaborării cu noi şi trebuie să verificăm absolut toate pistele", a explicat procurorul general.

Citește și
Olandezul suspectat că a ucis-o pe Mihaela, fetița de 11 ani din Dâmbovița, s-a sinucis
Olandezul suspectat că a ucis-o pe Mihaela s-a sinucis. Traseul său în România și ce i-ar fi trimis unui polițist
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Licu a explicat că în cazul Gura Şuţii a fost emis un ordin european de anchetă, iar anchetatorii români au apelat la colegii din Olanda, care sunt foarte deschişi şi îi ajută..

”Ne axăm pe traseul pe care l-a avut în România şi încercăm să indentificăm locurile în care a fost , incercăm să identificăm eventuali complici”, a declarat procurorul general, amintind că, în premieră, după cazul Caracal, a fost declanşat cel mai amplu control tematic din istoria Ministerului Public, fiind verificate toate cazurle dispariţiile din ultimii zece ani.

Întrebat dacă exista posibilitatea ca cetăţeanul olandez să fie împiedicat să iasă din ţară, Bogdan Licu a explicar că a fost un volum imens de activitate până s-a ajuns la imaginile care au condus către suspect, ”au fost multe piste, au fost multe maşini”.

El a relatat că discuţiile poliţiştilor cu suspectul s-au desfăşurat când acesta era deja pe aeroportul din Amsterdam, iar procurorul de caz nu a ştiut despre conversaţia poliţistului cu suspectul.

Conform lui Bogdan Licu, la începutul anchetei, legăturile cu autorităţile olandeze s-au desfăşurat la început informal.

El a precizat că autoritățile de la Bucureşti nu au fost alertate privind acest individ, faptul că ar veni în ţară sau că ar fi cercetat în Olanda pentru infracţiuni sexuale

Procurorul general a afirmat că marţi noaptea, în jurul orei 4, a ajuns dosarul la Parchetul General.

Cetăţeanul olandez considerat principalul suspect în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița, care a fost răpită și ucisă la câțiva kilometri de casă a murit.

Anunțul a fost făcut de șeful Poliției Române la scurt timp după ce ancheta fusese preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La dosar, anchetatorii au mai multe dovezi care îl leagă pe străin de dispariția și moartea copilei. Printre ele, mai multe imagini suprinse de camerele de supraveghere, în care fetița ucisă apărea în maşina suspectului.

Individul care ar fi ucis-o pe Mihaela se numeşte Johannes Visscher şi are 46 de ani. Procurorii i-au făcut dosar penal pentru lipsire de libertate, agresiune sexuală şi omor, după ce au analizat imaginile surprinse de aproape 40 de camere de supraveghere din localitatea în care a răpit-o pe faţă de 11 ani.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Psihiatru: „Comportamentul olandezului, ieșit din tipare”. Moartea Mihaelei a fost violentă
Psihiatru: „Comportamentul olandezului, ieșit din tipare”. Moartea Mihaelei a fost violentă

Cetăţeanul olandez, considerat principalul suspect în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița, care a fost răpită și ucisă la câțiva kilometri de casă, s-a sinucis.

Olandezul suspectat că a ucis-o pe Mihaela s-a sinucis. Traseul său în România și ce i-ar fi trimis unui polițist
Olandezul suspectat că a ucis-o pe Mihaela s-a sinucis. Traseul său în România și ce i-ar fi trimis unui polițist

Cetăţeanul olandez considerat principalul suspect în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița, care a fost răpită și ucisă la câțiva kilometri de casă s-a sinucis.

Imagini de la locul accidentului în care a murit olandezul acuzat că a ucis-o pe Mihaela
Imagini de la locul accidentului în care a murit olandezul acuzat că a ucis-o pe Mihaela

Șeful Poliției Române a declarat pentru Știrile Pro TV că cetățeanul olandez care a fost pus sub acuzare pentru uciderea Mihaelei, fetița de 11 ani din comuna Gura Șuții, s-a sinucis.

Olandezul a fost pus sub acuzare pentru uciderea Mihaelei. În țara sa e cunoscut ca pedofil
Olandezul a fost pus sub acuzare pentru uciderea Mihaelei. În țara sa e cunoscut ca pedofil

Procurorii i-au făcut cetățeanului olandez dosar penal pentru lipsire de libertate, agresiune sexuală și omor, după ce au analizat imaginile surprinse de aproape 40 de camere de supraveghere din localitatea de de unde a răpit-o pe fata de 11 ani.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.