Marcel Vela: Din 15 mai, stare de alertă la nivel naţional pentru o perioadă de 30 de zile

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seară, instituirea stării de alertă la nivel naţional, din data de 15 mai, pentru o perioadă de 30 de zile, în urma hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

 

 
"Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta hotărâre: art. 1. Începând cu data de 15 mai 2020 se declară starea de alertă la nivel naţional pentru o perioadă de 30 de zile", a declarat Marcel Vela, la finalul şedinţei CNSU.

El a precizat că regulile de desfăşurare a unor activităţi care necesită măsuri specifice de protecţie sanitară se adoptă prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului cu competenţă în domeniu.

Citește și
frizerie
Cum s-au adaptat saloanele de înfrumusețare și frizeriile pe timp de pandemie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În ceea ce priveşte stocurile de urgenţă medicală, secretarul de stat Raed Arafat dispune în colaborare cu ministrul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu noul coronavirus, a adăugat Vela.

Principalele declarații:

Nelu Tătaru: 

- Începând cu 15 mai se reiau și slujbele religioase în exteriorul bisericii, și s-ar putea să dăm voie să se țină slujbe și în biserică;

- Se redeschid hotelurile și vom avea un ordin comun care va indica regulile;

- Pacienții cu COVID-19 din cabinetele stomatologice vor merge în cabinete special desemnate;

- Vor fi reguli și pentru ambulatoriile din spitalele non-COVID.
Suntem în continuare în desfășurarea unei patologii și nu trebuie să o scăpăm din mână;

- Momentul relaxării trebuie bine gestionat;

Raed Arafat:

- Începând cu 15 mai 2020, în mijloacele de transport în comun, dar și la locul de muncă, oamenii sunt obligați să poartă mască;

- Munca de la domiciliu, iar dacă nu e posibil, să fie luate măsuri de triaj epidemiologic, decalararea programului de lucuru pentru entitățile cu număr mai mare de 50 de angajați;

- Instituțiile care lucrează cu publicul iau măsuri pentru organizarea activității: suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, să nu permită accesul persoanelor cu temperatura de peste 37,3 grade;

- E suspendată activitatea restaurantelor, motelurilor, pensiunilor, cât și a teraselor;

- E suependată activitatea în centrele comerciale cu suprafața de peste 15.000 mp;

- Sunt exceptate: vânzarea alimentelor, produselor alimentare, optică medicală, curățătorie și activitatea celor care au acces din exterior;

- Rămân suspendate zborurile spre Austria, Italia, Franța, Germania, Anglia, Spania, USA, Turcia, Iran și dinspre aceste țări;

- Se suspendă transportul rutier internațional de persoane pentru toate cursele spre Italia, Franța, Germania, Spania, Turcia până în 1 iunie;

- Se reia activitatea cabinetelor stomatologice;

- Din această noapte, cei care ajung în țară se izolează la domiciliu, indiferent de unde vin;

- Este permisă deplasarea persoanelor in interiorul localității fără necesitatea unei declarații pe proprie răspundere;

- Se deschid parcurile, cu excepția locurilor de joacă;

- Interdicția deplasării în afara localității, cu excepțiii: activități agricole, scop profesional, îngrijirea unei alte proprietăți, tratament, îngrijire copii/rude, asistență persoane vârstnice, deces membru de familie;

- Cursurile rămân suspendate în școli, după 2 iunie e posibilă pregătirea pentru elevii din clase terminale.

 Marcel Vela:

- Având în vedere analiza grupului de suport tehnico stiințific, luând în considerare persistența unui număr mare de infectări, în contextul necesității de relansare a economiei naționale;

- Începând cu data de 15 mai 2020 se declară stare de alertă la nivel național pentru 30 de zile;

- Regulile de desfășurare a unor activități care necesită măsuri specifice de protecție se adoptă prin ordin MS și MAI;

- Autoritățile centrale și locale emit acte potrivit normelor de competență.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Îndemnul lui Iohannis, în contextul stării de alertă: ”Continuaţi să fiţi responsabili”
Îndemnul lui Iohannis, în contextul stării de alertă: ”Continuaţi să fiţi responsabili”

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a schimbat, joi seară, fotografia de copertă a paginii de Facebook cu un îndemn la responsabilitate. ”Continuaţi să fiţi responsabili”, îi îndeamnă şeful statului pe români.

Cum s-au adaptat saloanele de înfrumusețare și frizeriile pe timp de pandemie
Cum s-au adaptat saloanele de înfrumusețare și frizeriile pe timp de pandemie

După o lungă așteptare și transformări radicale de imagine, foarte mulți oameni numără orele până când se vor deschide saloanele de înfrumusețare sau frizeriile.

Stare de alertă. Guvernul a decis prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie
Stare de alertă. Guvernul a decis prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie

Guvernul a decis joi prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie, cu posibilitatea menţinerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricţionate, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.