Imaginile șocante cu oile care agonizau pe nava din Portul Midia au ajuns în PE

×
Codul embed a fost copiat

Iar tratamentul la care sunt supuse bietele animale este înfiorător. Sunt lovite cu bâtele, pentru a urca pe nava și odată încărcate sunt din nou maltratate.

Joi, imagini șocante cu oile care agonizau pe nava eșuată pe litoral au ajuns în Parlamentul European, unde a fost declanșată o audiere. Activiștii le cer autorităților române să salveze cele peste 200 de oi, scoase din navă, și să le doneze, nu să le trimită din nou la o moarte sigură.

Imaginile surprinse în Portul Midia, cu oile care s-au înecat în mare ori au pierit strivite pe vasul care s-a înclinat pe o parte, i-au revoltat pe parlamentarii europeni care au dezbătut problema în cadrul unei comisii.

Anja Hazekamp: "Am văzut multe lucruri teribile produse animalelor de către oameni, dar cele văzute în portul Midia din România au fost cele mai crude şi oribile lucruri la care am fost martoră în viaţa mea. Aceste animale, suferinţa lor, ţipetele lor, mă ţin trează toată noaptea."

În timp ce la Strassbourg se căutau soluţii pentru că astfel de tragedii să nu se mai întâmple, în portul Midia - pe un alt vas se încărcau tăuraşi pentru ţările arabe. Bietele bovine sunt împunse cu pari, ca să se urce la bord - şi, odată ajunse pe navă, din nou lovite. Imaginile care dau fiori au fost filmate la doar câţiva metri de locul unde pompierii şi voluntarii încearcă să mai salveze din oile de pe nava eşuată acum câteva zile.

Citește și
Ce s-a întâmplat de fapt cu oile salvate din Portul Midia
Ce s-a întâmplat de fapt cu oile salvate din Portul Midia: "Le-au aruncat într-o dubă"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Voluntarii care de duminică imploră autorităţile să salveze oile de pe nava Queen Hind susţin că până astăzi au prierit 98,5% dintre ele.

În Parlamentul European, activiştii au cerut ca oile care au fost salvate - peste 250 - să nu mai fie trimse la export.

Pier Sultana, VIER PFOTEN Europa: "Vă rog, insist să ne ajutaţi să facem tot ce este posibil pentru animale, în acest caz de urgenţă. Vă rog, vorbiţi cu colegii dumneavoastră romani pentru că aceste animale să rămână în viaţă."

Nu este prima dată când animalele îşi pierd viaţa pe navele încărcate în Portul Midia.
În august, Comisia Europeană şi voluntarii care lupta pentru protecţia animalelor i-au solicitat fostului ministru al Agriculturii - Petre Daea - să oprească un transport de oi vii destinat ţărilor arabe.

Însă animalele au plecat din România iar pe drum au fost supuse la temperaturi extreme. Multe oi au murit până să ajungă la destinaţie.

După acest nou incident din Portul Midia parlamentarii europeni vor să oprească prin lege chinul animalelor.

Anja Hazekamp: "Parlamentul European va avea o dezbatere, în decembrie, cu privire la incidentul petrecut cu nava Queen Hind. Vom solicita Comisiei Europene să ceară interzicerea imediată a exportului de animale vii."

Între timp, continuă ancheta privind scufundarea navei şi a modului în care autorităţile au intervenit ulterior. Prim-ministrul, Ludovic Orban, a cerut demisii.

"Reacţia oameniilor din teritoriu au arătat paralizia, delăsarea şi incapacitatea de a face faţă unei situaţii care reclama o intervenite serioasă”, a afirmat Ludovic Orban.

Iar fostul comisar european pentru Sănătate a anunţat că va propune ca în legislaţia Uniunii Europene să fie incluse şi reglementări privind drepturile animalelor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Șeful ANSVSA, demis de Orban după moartea celor 14.000 de oi din portul Midia
Șeful ANSVSA, demis de Orban după moartea celor 14.000 de oi din portul Midia

Premierul Ludovic Orban l-a demis pe șeful Agenției Naționale Sanitar Veterinare, pentru modul dezastruos în care a gestionat lucrurile, după ce o navă cu 14.000 de oi vii a eșuat în Portul Midia.

Ce s-a întâmplat de fapt cu oile salvate din Portul Midia:
Ce s-a întâmplat de fapt cu oile salvate din Portul Midia: "Le-au aruncat într-o dubă"

Reprezentanții unui ONG, care susțin că s-au luptat timp de mai multe ore pentru a salva oile care au supraviețuit după ce nava pe care se aflau s-a răsturnat în Portul Midia, au lansat un apel pentru ajutor pe Facebok.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.