Acuzații grave la spitalul de la Săpoca. Angajații spun că sunt terorizați și filmați de manager

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de angajați ai Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, din județul Buzău, au protestat astăzi. Oamenii cer demiterea actualului manager al unității medicale, o fostă economistă în cadrul instituției.

Angajații spun că sunt terorizați, supravegheați cu camere video și înregistrați, chiar de către femeie. Au contestat-o încă de la numire, iar acum o acuză că face achiziții fără a consulta comitetul director.

Angajații spun că au făcut mai multe demersuri oficiale, fără rezultate, însă. Imediat după numirea noului manager, 150 de angajați, printre care și 17 medici, au trimis Ministerului Sănătății o petiție. Aceștia spun în document că decizia de a-i atribui funcția Cristinei Păun, în trecut fost șef al serviciului financiar al spitalului, nu este potrivită.

Noua directoare, acuzată că a adus prejudicii grave

 

Mai multe rapoarte ale camerei de conturi și ale corpului de control al ministrului Sănătății au arătat prejudicii grave financiare aduse unității. Printre cei bănuiți că le-ar fi cauzat se află și noua directoare.

Citește și
medici Belgia
Gest fără precedent la un spital. Medicii s-au întors cu spatele la prim-ministru. VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Vlad Nicolae, director financiar contabil: ”A luat anumite decizii fară consultarea comitetului director, în speță modificarea comisiei de disciplină, i s-a retras directorului finaciar semnătură din bancă, i s-a interzis unui medic angajat anul trecut să mai locuiască într-o locuință de serviciu.”

Mariana Spoială, lider de sindicat Sanitas Săpoca: ”A încheiat un contract cu unifarmul 3 000 de combinezoane în măsură în care niciun spital covid nu-și permite așa ceva 04:20 - Camere de supraveghere, ne înregistrează pas cu pas, este teroare.”  

Petruța Vlagea: ”Este o situație de teroare, se lucrează într-un stres continuu, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.”

Echipajul de poliție nu a fost lăsat în curtea instituției

 

În timpul protestului un echipaj de poliție a vrut să intre în curtea instituției, dar nu a fost lăsat.

”Având în vedere prevederile legale menționate și pentru a nu afecta activitatea curentă a spitalului, vă rog să vă reluați activitatea profesională de la locul de muncă”, a fost mesajul primit de angajați.

Managerul spitalului a transmis, prin secretara sa, că va exprima un punct de vedere în cadrul unei conferințe de presă, la finalul stării de alertă.

”M-a rugat să transmit presei că în momentul în care se vor ridica aceste restricții impuse de către guvern în ceea ce privește covidul va susține o conferință de presa. Până atunci nu poate discuta telefonic”, a spus secretara managerului.

Unitatea este una delicat de gestionat. La Săpoca, sunt 750 de angajați și peste 600 de pacienți, în prezent. 350 dintre cei internați aici au comis fapte penale, drept pentru care, în cazurile respective, au fost luate măsuri de siguranță.

Spitalul a intrat în atenția publică în august, anul trecut, după ce un bărbat de 38 de ani, internat cu criză etilică a atacat cu un suport de perfuzii 13 colegi de salon. Șapte dintre ei au murit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Legile germane, schimbate în urma protestului românilor exploataţi în
Legile germane, schimbate în urma protestului românilor exploataţi în "ţara corectitudinii"

Protestele românilor care au muncit în condiții grele în Germania au dus la schimbarea legilor din această țară. Guvernul a adoptat astăzi un pachet de măsuri prin care oamenilor li se asigură plata corectă și condiții decente de cazare.

Gest fără precedent la un spital. Medicii s-au întors cu spatele la prim-ministru. VIDEO
Gest fără precedent la un spital. Medicii s-au întors cu spatele la prim-ministru. VIDEO

Personalul medical din Belgia s-a arătat foarte supărat din cauza unui decret recent privind pandemia de Covid-19, care permite personalului necalificat să preia sarcinile de asistent medical.

Protest în Piața Victoriei față de restricțiile impuse de Guvern: ”Imunizare naturală, nu carantină socială”
Protest în Piața Victoriei față de restricțiile impuse de Guvern: ”Imunizare naturală, nu carantină socială”

Peste o sută de persoane protestează, vineri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, reclamând încălcarea legii prin instituirea stării de urgenţă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.