225 de români blocați în Italia au fost aduși acasă, sâmbătă, de autoritățile române

225 de români blocați în Italia au fost aduși acasă, sâmbătă, de autoritățile române

225 de români blocați în Italia după închiderea frontierelor au fost aduși astăzi acasă de autoritățile române.

Cele două aeronave care i-au preluat au aterizat pe Aeroportul Kogălniceanu, iar oamenii au intrat în carantină într-un hotel din stațiunea Mamaia. Ministerul Afacerilor Externe a cerut repatrierea unui număr de aproximativ 1.500 de conaționali blocați în Peninsulă. Toți cei de azi au fost testați, iar probele vor fi lucrate în regim de urgență.

Prima aeronava a sosit la 11:40, iar cea de-a două la 12:40. Ambele - cu o întârziere de aproximativ o ora față de cât era programat. Românii au fost îmbarcați la Torino. Este vorba despre primii 225 de oameni, din totalul de 1.500 care au solicitat ajutorul autorităților române. 90% dintre ei munceau în turism în Italia și au rămas fără locuri de muncă.

George Niculescu, prefectul județului Constanța: „O măsură luată de Ministerul Afacerilor Externe. Am dispus montarea unor corturi în exteriorul aeroportului, preluarea de bagaje s-a făcut în exteriorul aeroportului, pentru ca timpii de așteptare în aeroport și de interacțioanare să fie cât mai mici”.

În imagini se vede cum oamenii coboară ordonat din aeronave. Personalul care îi însoțește poartă echipament de protecție. Toți cei 225 de pasageri au fost testați pentru coronavirus, iar probele vor fi transportate la București.

Citește și
Numărul deceselor în Italia crește implacabil. Bisericile au devenit camere mortuare
Numărul deceselor în Italia crește implacabil. Bisericile au devenit camere mortuare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

George Niculescu, prefectul județului Constanța: „Persoanele au fost transportate de la Aeroport către locațiile de carantinare în deplină siguranță, atât pentru ei cât și pentru cetățenii județului Constanța. Transporturile au fost însoțite de echipaje ale Poliției Rutiere și de echipaje ale Jandarmeriei”.

Pentru zilele următoare sunt programate și alte zboruri. Autoritățile române au luat decizia ca toți repatriații să fie duși în județul Constanța.

Președintele Consiliului Județean avertizează însă că, în Constanța, nu există capacitatea medicală pentru gestionarea unei asemenea situații.

Marius Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța: „Am înțeles, capacitatea de cazare o putem asigura, dar din punct de vedere medical ne trebuie suport de la București și mă refer la aparatură, testere, suport medical de la asistente, medici, materiale, de la măști, sisteme dezinfectante”.

Pentru următorii români care vor fi aduși acasă au fost pregătite hoteluri din Mamaia, Eforie, Jupiter și Techirghiol.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Măsuri drastice în Europa, în contextul pandemiei de Covid-19. Ce au hotărât guvernele
Măsuri drastice în Europa, în contextul pandemiei de Covid-19. Ce au hotărât guvernele

Spania a mai înregistrat un record sumbru. Numărul deceselor a ajuns, conform ultimei raportări oficiale, la aproape 1.330, cu un plus de peste 300 de cazuri fatale în 24 de ore.

Numărul deceselor în Italia crește implacabil. Bisericile au devenit camere mortuare
Numărul deceselor în Italia crește implacabil. Bisericile au devenit camere mortuare

Italia toată este în doliu, iar numărul deceselor provocate de Covid-19 crește implacabil. Sâmbătă, 21 martie, în Italia erau înregistrate 4.032 de decese.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.