Imagini nedifuzate până acum. Mărturii grave despre traficul de persoane din România

×
Codul embed a fost copiat

Podcast "România, ştii bine", episodul XX. Traficul de persoane ne privește personal. E o rană deschisă a țării noastre, prin care se scurg vieți mult prea tinere duse, prin amăgire, în zonele cele mai întunecate ale orașelor Europei.

Exploatate sexual, viețile le sunt mutilate, fizic, mental, emoțional. Iar când eforturile Poliției (române ori străine) salvează o ființă, altele sunt deja pe drum, gata să fie înșelate, vândute, puse la muncă.

După ediția de duminică, ”Oameni la stăpân”, au rămas foarte multe întrebări. Au rămas, pentru că spațiul de emisie este totuși limitat, și imagini nedifuzate.

Vă așteptăm la noul nostru podcast, alături de Rareș Năstase, să vedem aceste imagini nedifuzate, mărturii incredibile despre un club clandestin care ar fi fost protejat – spune martorul – de prezența unor polițiști. Și să aflăm detalii din timpul filmărilor, în țară și peste hotare.

Câte fete tinere sunt scoase din țară pentru prostituție? Câte sunt forțate? Care e dimensiunea unei rețele care ia de acasă ori de la școală ori de pe stradă o fată ca s-o forțeze la prostituție? Unde sunt părinții în toată povestea?

Citește și
romania stii bine
„România, știi bine”, episodul XIII. Imagini inedite și întâmplări de la filmările din Teleorman
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unde sunt polițiștii în toată povestea – și aici avem mărturii șocante; unde sunt controalele de la frontieră?Cum arată comunitatea din care tinerele sunt luate?

Cine, ce și cum are de făcut azi, acum, pentru ca nici o fată, minoră sau nu, să nu mai fie victimă vânzătorilor de visuri?

Vă așteptăm LIVE pe stirileprotv.ro, pe www.protvplus.ro, pe canalul de YouTube "Romania, te iubesc!" și pe paginile noastre de Facebook: ”România, te iubesc! și Știrile Pro TV.

Toate podcast-urile ”România, știi bine!” pot fi ascultate și descărcate gratuit de pe romaniastiibine.podbean.com. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Podcast
Podcast "România, ştii bine". Ce s-a întâmplat după ediția despre MagiCAMP: ”Fabulos!”

Vă facem poftă de fapte bune în episodul al XVIII-lea al podcastului "România, ştii bine".

„România, știi bine”, episodul XIII. Imagini inedite și întâmplări de la filmările din Teleorman
„România, știi bine”, episodul XIII. Imagini inedite și întâmplări de la filmările din Teleorman

Au rămas lucruri nespuse și imagini nedifuzate din vasta documentare pe care Alex Dima a făcut-o în această vară în Teleorman.

Rareș Năstase, despre Caracal: ”Oamenii au senzația că anumite interese nu trebuie deranjate”
Rareș Năstase, despre Caracal: ”Oamenii au senzația că anumite interese nu trebuie deranjate”

Una dintre principalele cauze pentru care Alexandra și probabil și alte tinere au avut parte de un destin îngrozitor este ineficiența angajaților din sistemul de stat, care sunt plătiți din bani publici tocmai pentru a interveni în astfel de situații.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.