ÎCCJ amână pronunţarea pe măsuri şi excepţii în dosarul „Mineriada”

Inalta Curte de Casatie si Justitie
Agerpres

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat miercuri, pentru 24 aprilie, pronunţarea pe excepţiile ridicate de părţile implicate în dosarul 'Mineriada'.

Tot pe 24 aprilie, Instanţa supremă va decide dacă sesizează CCR cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în dosar.

În mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea Asociaţiei 21 Decembrie 1989 de instituire a sechestrului pe averile persoanelor judecate în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990", în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Pe 13 iunie 2017, Parchetul Militar i-a trimis în judecată pe: Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei: amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, la data faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului"; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Peter, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB.

Citește și
Ion Iliescu iese de la parchetul general
Ion Iliescu a ieşit din operaţie. Ce au descoperit medicii la analize
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Procurorii militari susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ion Iliescu rămâne în spital. Ce au descoperit medicii la investigaţii
Ion Iliescu rămâne în spital. Ce au descoperit medicii la investigaţii

Fostul preşedinte Ion Iliescu a trecut cu bine de prima noapte, după o nouă intervenţie pe cord. După ce l-au diagnosticat cu ''pericardită lichidiană'', medicii l-au dus direct în sala de operaţie.

Ion Iliescu a ieşit din operaţie. Ce au descoperit medicii la analize
Ion Iliescu a ieşit din operaţie. Ce au descoperit medicii la analize

Sunt momente delicate pentru fostul preşedinte Ion Iliescu. Acesta a fost operat după ce luni dimineaţă a acuzat dureri în piept, şi a ajuns la spital.

Viceprimarul Capitalei, audiat la Parchet: „Nu vreau să se vorbească despre o mineriadă”
Viceprimarul Capitalei, audiat la Parchet: „Nu vreau să se vorbească despre o mineriadă”

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a revenit în fața procurorilor militari, care cercetează violențele din 10 august din Piața Victoriei.

Dosarul ”Mineriada”. SRI, Jandarmeria și Guvernul, introduse ca părți responsabile
Dosarul ”Mineriada”. SRI, Jandarmeria și Guvernul, introduse ca părți responsabile

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus introducerea mai multor instituţii ale statului, printre care Guvern, SRI, Jandarmerie, Parchetul General, ca părţi responsabile civilmente în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.