Uniforme noi pentru angajații CFR. Cum vor arăta ținutele purtate de controlori

×
Codul embed a fost copiat

Deşi NU se anunţă investiţii mari la CFR Călători nici anul acesta,  măcar îi vom recunoaşte pe controlori. Naşii au primit, de miercuri, uniforme noi, după 7 ani de aşteptare.

Pentru început, 4.000 de angajaţi CFR vor avea câte o ţinută de vară şi una de iarnă. Şi vor fi trimişi la cursuri de comunicare cu călătorii. CFR îşi propune să mărească numărul de vagoane cu peste 40%, însă nu vor fi unele noi, ci unele reparate şi modernizate.

Pe mânecilor sacoului sunt aplicate galoane vişinii. Tocmai acest element arată funcţia pe care o deţine, exact ca-n armată. Îmbrăcaţi în noile ţinute, angajaţii CFR călători au mers la aeroport să îi invite pe cei care au aterizat miercuri să meargă cu trenul la Bucureşti, pe noua ruta.

Dan Costescu, director general CFR Calatori: "Colegii vor face şcoala personalului, vor face şi module de comunicare, de tratare a situaţiilor de criză, de exersat când din cauza unui om sau a unei viituri trenul se opreşte undeva între staţii şi atunci trebuie un anumit mod de a comunica cu pasagerii. Se va desfăşura începând din acest an, periodic."

Naşii vor primi dispozitive mobile pentru emiterea biletelor în tren, şi nu vor mai merge cu chitanţier şi pix ca până acum.

Citește și
CFR Călători
CFR Călători introduce un nou serviciu premium de tip InterCity
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Problema cea mai mare rămâne însă numărul mic de vagoane şi sunt slabe şansele să fie puse pe sine garnituri noi. Anul trecut, parcul a avut o creştere de 30% şi a ajuns la peste 1.000 de vagoane, după ce aproximativ 200 au fost reparate şi modernizate în interior.

Dan Costescu: "În acest an ne-am propus să reparăm şi să modernizăm undeva la 440 de vagoane. 400 ar fi doar cele reparate şi undeva 40-50 să fie cele modernizate. Ne dorim să realizăm şi nişte trenuri internaţionale pentru a putea să mergem la Viena sau alte destinaţii, pentru momentul când se vor deschide graniţele."

Între timp, călătorii se plâng de aglomeraţie.

Sunt şi destui mulţumiţi - se pare. CFR se laudă că este pe locul 3 în Europa, într-un sondaj Eurostat, într-o top al ţărilor în care oamenii nu au renunţat la călătoria cu trenul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
CFR Călători suplimentează trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute în perioada sărbătorilor de iarnă
CFR Călători suplimentează trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute în perioada sărbătorilor de iarnă

CFR Călători suplimentează trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute în perioada sărbătorilor de iarnă, până la finele anului peste 110 garnituri urmând să circule cu un număr şi mai mare de vagoane, informează compania printr-un comunicat.

CFR Călători introduce un nou serviciu premium de tip InterCity
CFR Călători introduce un nou serviciu premium de tip InterCity

CFR Călători a introdus mai multe trenuri de pasageri care oferă servicii superioare de tip InterCity, cu o durată redusă de parcurs, confort sporit şi cu un cost al călătoriei similar trenurilor InterRegio.

Primele reacții după înfrângerea dramatică a CFR-ului. „Acest arbitru a fost penibil”
Primele reacții după înfrângerea dramatică a CFR-ului. „Acest arbitru a fost penibil”

Jucătorul echipei CFR Cluj, Mario Camora, a declarat joi seară, după meciul cu Young Boys Berna, scor 1-2, că el şi colegii săi au avut o prestaţie excelentă, dar arbitrul Benoît Bastien a fost penibil.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.