Ce a pățit o tânără după ce a călătorit 3 ore pentru a se întâlni cu un bărbat cunoscut online

femeie
GoFundMe

O tânără din Marea Britanie a fost părăsită și umilită de către un bărbat pe care l-a cunoscut pe un site de socializare, după ce a călătorit trei ore pentru a-l vedea.

Jade Savage, în vârstă de 28 de ani, ar fi cheltuit aproape 100 de euro pentru a ajunge în Peterborough, informează The Sun.

Când s-au văzut, bărbatul i-ar fi spus că s-a îngrășat și a acuzat-o că nu mai arată la fel ca atunci când s-au întâlnit prima dată, cu patru săptămâni înainte.

Perechea ar fi trebuit să petreacă ziua împreună, însă întâlnirea s-a terminat după câteva minute.


„Vorbeam cu el prin mesaje când am coborât din tren și îl așteptam să vină să mă ia. În timpul ăsta el mi-a spus că m-am îngrășat foarte tare. Era clar că voia să mă evite, dar eu tot am sperat că vom avea o zi frumoasă împreună, așa că ne-am îndreptat spre mașina lui. Dar el a continuat să mă jignească și să glumească. L-am jignit și eu și imediat după m-a dus înapoi în stație și mi-a spus că mă întorc acasă pentru că i-am stricat starea”, a povestit Savage.

Citește și
Un bărbat care a vrut să agațe două fete pe Tinder a sfârșit prin a fi chiar el păcălit
Un tânăr care a vrut să agațe două fete pe Tinder a sfârșit prin a fi chiar el păcălit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După incident, femeia a mai așteptat încă o oră și și-a creat o pagină de strângere de fonduri, în timp ce era în stație.

„Prietenii mei râdeau de mine spunându-mi că am cheltuit atât, m-am dus până acolo, am fost jignită și trimisă înapoi acasă. A fost cea mai neplăcută și cea mai scurtă întâlnire la care am fost. Încerc să văd și partea amuzantă și de asta am creat pagina, iar până acum am strâns 50 de euro. Sunt foarte recunoscătoare”, a mai adăugat Jade.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Facebook a lansat un serviciu de întâlniri online. Cum funcționează
Facebook a lansat un serviciu de întâlniri online. Cum funcționează

"Facebook Dating facilitează întâlnirea iubirii prin intermediul lucrurilor care vă plac, ajutându-vă să stabiliţi relaţii profunde prin intermediul acelor lucruri pe care le aveţi în comun, cum ar fi interese, evenimente şi grupuri".

Un tânăr care a vrut să agațe două fete pe Tinder a sfârșit prin a fi chiar el păcălit
Un tânăr care a vrut să agațe două fete pe Tinder a sfârșit prin a fi chiar el păcălit

Un tânăr din Statele Unite a crezut că va primi o porție dublă de distracție după ce a încercat să agațe două fete pe Tinder. Nu mică i-a fost mirarea când, la aceleași avansuri trimise, a primit fix același răspuns. Fetele erau colege de cameră.

După 220 de întâlniri eșuate, un fost model s-a
După 220 de întâlniri eșuate, un fost model s-a "căsătorit" cu câinele său

Fostul model Elizabeth Hoad, în vârstă de 49 de ani, a decis să se "căsătorească" cu câinele său, după ce a avut parte de 220 de întâlniri eșuate.

Întâlnire secretă între Brad Pitt și Jennifer Aniston. Unde au fost cei doi
Întâlnire secretă între Brad Pitt și Jennifer Aniston. Unde au fost cei doi

Brad Pitt și Jennifer Aniston au avut parte de o întâlnire secretă, în weekend, la Roma, alături de prietenul lor, George Clooney, care și-a stabilit drept obiectiv să-i împace pe cei doi, la 14 ani de la divorțul starurilor de la Hollywood.

A rămas fără 200.000 de dolari, din cauza unui bărbat cunoscut pe Tinder: „Mă urăsc”
A rămas fără 200.000 de dolari, din cauza unui bărbat cunoscut pe Tinder: „Mă urăsc”

Cecille Fjellhoy, o tânără de 29 de ani din Norvegia, a rămas fără 200.000 de dolari, după ce a fost păcălită de un bărbat pe care l-a cunoscut pe Tinder.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.