Iran: Peste 700 de deţinuţi au fost eliberaţi după victoria cu Ţara Galilor de la Cupa Mondială

iran
Imago

Peste 700 de deţinuţi au fost eliberaţi, vineri, după victoria Iranului cu Ţara Galilor, scor 2-0, de la Cupa Mondială, anunţă AFP, citată de News.ro.

 

"În urma unui ordin special al şefului sistemului judiciar după victoria echipei naţionale de fotbal împotriva celei din Ţara Galilor, 709 deţinuţi au fost eliberaţi din diferite închisori din ţară”, anunţă agenţia Autorităţii Judiciare Mizan Online.

Printre aceştia se numără "câteva persoane arestate în timpul evenimentelor recente”, se arata, fără a da mai multe detalii.

Agenţia se referă la protestele declanşate de moartea, la 16 septembrie, a Mahsei Amini, o tânără kurdă iraniană de 22 de ani care a murit după ce a fost arestată de poliţia adjunctă pentru că ar fi încălcat codul vestimentar strict al Republicii Islamice.

Autorităţile au raportat că mii de persoane au fost arestate în legătură cu protestele, justiţia afirmând că au acuzat peste 2 000. Organizaţiile pentru drepturile omului din străinătate raportează mult mai multe arestări.

Citește și
proteste iran
Prima condamnare la moarte în Iran, din cauza revoltelor faţă de moartea lui Mahsa Amini
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Iranian salvat pe Bucegi, după o operațiune maraton de salvare. S-a trezit noaptea după ce a leșinat de la o căzătură
Iranian salvat pe Bucegi, după o operațiune maraton de salvare. S-a trezit noaptea după ce a leșinat de la o căzătură

Un turist din Iran în vârsta de 53 de ani a fost salvat de la îngheț noaptea trecută de către salvamontiștii din Bușteni, după o acțiune de căutare care a durat mai bine de 10 ore.  

Prima condamnare la moarte în Iran, din cauza revoltelor faţă de moartea lui Mahsa Amini
Prima condamnare la moarte în Iran, din cauza revoltelor faţă de moartea lui Mahsa Amini

Un tribunal din Teheran a condamnat la moarte - pentru prima oară - o persoană acuzată de participare la ”revoltele” care zguduie Iranul, în semn de protest faţă de moartea lui Mahsa Amini, potrivit agenţiei de presă a Autorităţii Judiciare iraniene.

Mii de oameni din Iran riscă pedeapsa cu moartea în urma protestelor după moartea Mahsei Amini
Mii de oameni din Iran riscă pedeapsa cu moartea în urma protestelor după moartea Mahsei Amini

La trei săptămâni după ce a fost arestat în mod violent de forțele de securitate ale Iranului, Saman Yasin, artist și rapper, ar putea fi executat.

Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran. 50 de minori, printre victime
Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran. 50 de minori, printre victime

Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran din ultimele peste două luni, conform estimărilor Agenţiei de ştiri a activiştilor pentru drepturile omului (HRANA), cu sediul în SUA, relatează DPA.

Iranul acuză Occidentul că promovează violenţa şi că îi învaţă pe iranieni să fabrice arme
Iranul acuză Occidentul că promovează violenţa şi că îi învaţă pe iranieni să fabrice arme

Ministrul afacerilor externe iranian, Hossein Amirabdollahian, a acuzat statele occidentale că promovează violenţa în Iran, învăţându-i pe manifestanţi să fabrice arme şi cocteiluri Molotov.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.