Descoperire senzațională. Săpau pentru a face un aeroport, dar au rămas uluiți de ce au găsit

arheologi
Getty

Cercetătorii din Mexic au descoperit un cimitir cu peste 70 de fosile ale mamuților, în timpul unor săpături pentru un nou aeroport.

Potrivit oamenilor de știință, este pentru prima dată când astfel de fosile sunt și fotografiate, transmite Daily Mail.

În urma cercetărilor, fosilele ar aparține unor mamuți care au existat acum 15.000 de ani.

Descoperirea a fost făcută pe locul noului aeroport din Santa Lucia, Mexic.

Pe lângă aceste fosile, au mai fost găsite și rămășițe ale bizonilor, cămilelor și cailor, dar și 15 cranii care au aparținut oamenilor.

Citește și
mormant
GALERIE FOTO. Mormânt colectiv din vremea ciumei, în care erau așezate mai multe schelete, descoperit la Timişoara
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetătorii cred că fosilele unor animale ar putea avea o vechime și de 35.000 de ani. De asemenea, zona în care s-a făcut descoperirea ar fi fost foarte populată de animale în era mamuților.

Autoritățile plănuiesc să pună bazele unui muzeu în aeroport, pentru a permite oamenilor să vadă ce a existat în regiune în acea eră.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Descoperire incredibilă la Ierusalim, cu o vechime de circa 2.000 de ani. GALERIE FOTO
Descoperire incredibilă la Ierusalim, cu o vechime de circa 2.000 de ani. GALERIE FOTO

O echipă de arheologi israelieni a descoperit un sistem subteran unic, având o vechime de 2.000 de ani, cioplit în rocă, în apropierea Zidului de Vest din Ierusalim, a anunţat marţi Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA), conform Xinhua.

GALERIE FOTO. Mormânt colectiv din vremea ciumei, în care erau așezate mai multe schelete, descoperit la Timişoara
GALERIE FOTO. Mormânt colectiv din vremea ciumei, în care erau așezate mai multe schelete, descoperit la Timişoara

Un mormânt colectiv, din vremea ciumei, în care erau aşezate şase schelete umane de adulţi şi unul de copil, a fost găsit de arheologi, pe un şantier din Timişoara, în apropierea centrului oraşului, scrie News.ro.

Ce este, de fapt, locul despre care s-a crezut că este mormântul lui Romulus, fondatorul Romei
Ce este, de fapt, locul despre care s-a crezut că este mormântul lui Romulus, fondatorul Romei

Roma încă nu şi-a divulgat toate secretele. Dovadă stă faptul că o echipă de arheologi a scos la lumină, de curând, o încăpere aflată sub Forumul Roman.

FOTO. Descoperire macabră făcută de o echipă de arheologi, sub o biserică din Belgia
FOTO. Descoperire macabră făcută de o echipă de arheologi, sub o biserică din Belgia

O echipă de arheologi a anunţat o descoperire pe cât de interesantă, pe atât de macabră: ziduri făcute din oase umane sub o catedrală din Gent, în Belgia.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.