Povestea africanului din Ucraina care tot încearcă să intre ilegal în România. Ce le-a spus de data aceasta grănicerilor

Povestea africanului din Ucraina care tot încearcă să intre ilegal în România. Ce le-a spus de data aceasta grănicerilor
Getty

Un african din Guinea a fost prins pentru a doua oară în decurs de două luni în timp ce încerca să treacă ilegal granița din Ucraina în România. Prima dată a spus că a fost îndrumat greșit de niște săteni cum să ajungă la Odessa, oraș la Marea Neagră.

 

Cetățeanul din Guinea stabilit în Ucraina a fost prins miercuri în zona montană din regiunea Cernăuți, aproape de granița cu România, scrie Obiectiv de Suceava.

Un localnic a raportat grănicerilor prezența suspectă, aproape de graniță, a unui african.

Când a ajuns la fața locului echipa de intervenție, el depășise deja unul dintre obstacolele tehnice, s-a târât pe sub un gard și stătea ascuns sub un copac, la 200 de metri de frontiera cu România.

Citește și
Un sfert de tonă de pietre semiprețioase, descoperite la granița cu Ucraina după o urmărire ca-n filme. Cât valorează
Un sfert de tonă de pietre semiprețioase, descoperite la granița cu Ucraina după o urmărire. Cât valorează
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este a doua oară când a fost prins în această zonă, prima dată fiind depistat în luna octombrie.

 

Student din Guinea, căsătorit în Ucraina

 

Atunci, africanul a spus grănicerilor că a fost îndrumat de niște localnici, care i-au zis că de aici poate lua un microbuz către Odessa, orașul port la Marea Neagră aflat la sute de kilometri distanță, în celălalt capăt al țării.

De data aceasta, bărbatul din Guinea a recunoscut că voia să intre în România pentru a ajunge în UE.

Africanul a venit ca student în Ucraina și s-a căsătorit aici cu o localnică, fiind căutat de poliția ucraineană după ce a plecat pe 15 octombrie din orașul Vinnița și a fost dat dispărut de soție.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un șofer cu BMW care se întorcea în țară a rămas fără mașină. Cine i-a luat-o
Un șofer cu BMW care se întorcea în țară a rămas fără mașină. Cine i-a luat-o

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat un autoturism de lux, în valoare de peste 194.000 lei, căutat de autorităţile din Marea Britanie.

Un sfert de tonă de pietre semiprețioase, descoperite la granița cu Ucraina după o urmărire. Cât valorează
Un sfert de tonă de pietre semiprețioase, descoperite la granița cu Ucraina după o urmărire. Cât valorează

Polițiștii de frontieră de la Satu Mare au prins un cetățean ucrainean care a încercat să fugă cu o mașină în care avea 250 de kilograme de chihlimbar, în valoare de 3,1 milioane de lei.

Focuri de armă la graniţa cu Ucraina, pentru prinderea unui contrabandist cu țigări
Focuri de armă la graniţa cu Ucraina, pentru prinderea unui contrabandist cu țigări

S-au tras focuri de armă la graniţa cu Ucraina, pentru prinderea unui contrabandist în vârstă de 31 de ani, din Maramureș, care încerca să treacă frontiera cu ţigări.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.