Daea mai relansează o dată Casa Unirea, deși prima oară a fost un eșec: ”Nu zăbovesc niciun moment”

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Agriculturii își încearcă iar norocul cu proiectul ”Casa de Comerț Unirea” - instituție care ar trebui să ne faciliteze accesul la legume, fructe și alte produse românești.  

Proiectul a primit 100 de milioane de euro de la guvern, după ce magazinele deschise în urmă cu trei ani s-au închis imediat din lipsă de clienți. Acum, Casa Unirea va fi un intermediar între producători și marile magazine. Au fost deja făcute primele livrari.

12 tone de legume au plecat zilele trecute de la câțiva fermieri din sudul țării către un lanț de hypermarketuri, prin intermediul Casei de Comerț Unirea. Alte 100 de tone de dovleac plăcintar au ajuns la o fabrică de dulcețuri.

Sunt primele livrări pe care le face instituția care s-a redeschis acum cu o nouă abordare. Să ajute fermierii care nu sunt acum în cooperative și care au acces mai greu în magazine.

Plin de optimism. Așa pornește ministrul Petre Daea, pentru a doua oară, proiectul Casei de Comerț Unirea, cu toate că prima încercare a fost un eșec și a costat statul zeci de milioane de lei, fără rezultate. Oficialii vin cu o altă strategie după ce magazinele cu produse românești, inaugurate în 2019, nu au atras mai deloc cumpărători.

Citește și
Petre Daea
Daea a spus la Bruxelles că „trebuie luate rapid măsuri” împotriva urșilor. Ce a omis Ministrul Agriculturii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Larisa Antal: ”Acesta este unul din cele două magazine deschise acum trei ani de Ministerul Agriculturii, prin intermediul Casei Unirea. Niciunul nu a avut însă viață lungă. În locul acestuia, de pildă, a fost deschis acum un supermarket. Și asta pentru că, deși proiectul a fost gândit în așa fel încât fermierii din toată țara să își poată vinde împreună marfa aici, produsele erau comercializate la preţuri mai mari decât cele din magazine sau pieţe, deloc avantajoase pentru cumpărători”.

Casa de Comerț Unirea are acum trei angajați

Petre Daea, ministrul Agriculturii: ”Să știți că nu zăbovesc niciun moment și duc la capăt obiectivul!”.

Oficialii au renunțat, cel puțin momentan, la aceste magazine, iar acum Casa Unirea funcționează mai mult ca un intermediar. Ține legătura cu marile magazine și încearcă să obțină de la fermieri cantitățile de produse de care acestea au nevoie. Ideea este bună, spun fermierii, însă este foarte important cum se fac colaborările.

Ion Cioroianu, prim-vicepreședinte al Asociației Fermierilor din România: ”În fruntea Casei de Comerț Unirea să fie un privat, un manager care are veleități în domeniu. În acest moment se știe foarte bine că nu e o problemă a produce, e o problemă a vinde”.

Momentan, Casa de Comerț Unirea are trei angajați, spune conducerea instituției. Cel puțin în teorie, ei trebuie să se ocupe de contracte, dar și de sortarea, ambalarea și livrarea mărfii către magazine.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
La ce preț este cumpărat laptele de la fermier și cât ajunge să coste în magazine. Daea face apel la „solidaritate economică”
La ce preț este cumpărat laptele de la fermier și cât ajunge să coste în magazine. Daea face apel la „solidaritate economică”

Valurile de scumpiri din ultima perioadă au generat și speculă. Așa se face că, într-un timp relativ scurt, unele produse alimentare au ajuns să coste dublu, deși adunate, costurile de producție și cele cu utițitățile nu ajung să fie atât de mari.

Daea a spus la Bruxelles că „trebuie luate rapid măsuri” împotriva urșilor. Ce a omis Ministrul Agriculturii
Daea a spus la Bruxelles că „trebuie luate rapid măsuri” împotriva urșilor. Ce a omis Ministrul Agriculturii

„Ursul face tot mai multe probleme și ar trebui luate rapid măsuri”. A fost mesajul Ministrului Petre Daea la reuniunea Consiliului European de Agricultură și Pescuit de la Bruxelles.

Daea:
Daea: "Nu mâncaţi făină de greieri! Ce căutaţi cu greierii? Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt!"

Ministrul Agriculturii Petre Daea a recomandat românilor să nu mănânce făină de greieri, ci să-i lase ”să cânte acolo unde sunt” şi să mănânce sarmale, cârnaţi şi ouă de găină.

Petre Daea, odă pentru fermieri:
Petre Daea, odă pentru fermieri: "Sub zodia riscului / Zâmbetul cald al întâlnirii / E greu, dar tot timpul a fost așa"

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost, vineri, în vizită de lucru la Brănești, județul Ilfov, acolo unde a asistat la semănatul rapiței.

Petre Daea combate abordările „apocaliptice” ale secetei și incendiilor: „auzi sirene, şi copiii în pântece se sperie
Petre Daea combate abordările „apocaliptice” ale secetei și incendiilor: „auzi sirene, şi copiii în pântece se sperie"

Petre Daea acuză abordări „apocaliptice” ale secetei puternice și incendiilor care s-au manifestat în ultima perioadă, „când începe pe ecranul televizoarelor că ia foc lanul, că auzi sirene şi copiii în pântece se sperie".

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.